Brașovul sărbătorește Ziua Europei 2025 cu dansuri, ateliere pentru copii și târguri tradiționale în Piața Sfatului

Ziua Europei va fi marcată la Brașov, în perioada 9 – 11 mai, printr-o serie de evenimente cultural-educative dedicate cetățenilor de toate vârstele. Sărbătoarea, care celebrează unitatea și pacea europeană, transformă Piața Sfatului într-un spațiu al diversității, creativității și tradiției europene.

Evenimentul are loc în contextul aniversării a 75 de ani de la „Declarația Schuman”, momentul istoric ce a pus bazele Uniunii Europene. Pe 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propunea plasarea producției de cărbune și oțel sub o autoritate comună, pentru a preveni un nou conflict între națiunile continentului. Această inițiativă este considerată piatra de temelie a integrării europene.

Diverse activități în Piața Sfatului din Brașov

Citeste și:  Despre fotografia contemporană cu artista Aurora Király, în două evenimente speciale la Muzeul de Artă Brașov

Timp de trei zile, brașovenii și turiștii sunt invitați să participe la o serie de activități interactive. Coregrafi profesioniști vor aduce în centrul orașului dansuri specifice fiecărei țări din Uniunea Europeană, în costume autentice, pentru a evidenția bogăția culturală a continentului.

Copiii se vor putea bucura de ateliere de pictură pe nisip kinetic, face painting cu tematică europeană, pictură pe turtă dulce și sculptură cu dalta. De asemenea, atmosfera va fi animată de statui vii gigantice, păpuși uriașe, personaje pe picioroange și concursuri de cunoștințe generale despre Europa.

Pe toată durata evenimentului, vizitatorii vor putea explora un Târg de artă meșteșugărească și artizanală, unde artiști locali își expun lucrările tradiționale, realizate manual. Produsele includ bijuterii, obiecte decorative, textile și ceramică, toate inspirate din patrimoniul cultural european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.