Brașovul se pregătește de iarnă: trei contracte pentru deszăpezirea drumurilor județene

Consiliul Judeţean pregăteşte asigurarea viabilităţii circulaţiei pe drumurile din judeţul Braşov în sezonul
rece. Pentru perioada 14 noiembrie 2025 – 31 martie 2026 sunt în vigoare trei contracte vizând servicii de
întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor județene, care au fost semnate în cursul săptămânii
trecute. Este vorba despre contractele aferente zonării reţelei rutiere pe care o administrează Consiliul
Județean Brașov.
Loturi, contractanți și valori contractuale:
 Lotul 1 Brașov: SC Miracons SRL – 5.204.054,68 lei fără TVA;
 Lotul 2 Făgăraș: SC Geiger Brașov SRL – 5.350.800,00 lei fără TVA;
 Lotul 3 Rupea: Asocierea SC Gott Strasse SRL – SC Alexcor Trading SRL – 4.885.998,70 lei fără TVA.
Valorile din contracte reprezintă sumele maximale. Plăţile se vor face pe baza prestaţiilor rezultate în urma
comenzilor emise de autoritatea judeţeană în ceea ce priveşte asigurarea utilajelor, a materialelor
antiderapante și a parazăpezilor, precum şi a serviciilor de deszăpezire efectiv realizate.
Marţi, 18 noiembrie, Consiliul Judeţean va transmite ordinele de începere a contractelor, respectiv
comenzile pentru aprovizionarea cu materiale antiderapante şi sare, procurarea parazăpezilor şi a mixturii
stocabile necesare. Conform normativelor în vigoare, 25% din cantităţile prevăzute în contracte trebuie
furnizate până la sfârşitul acestei luni. În perioada următoare, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice vor fi date comenzile pentru intrarea utilajelor în bazele de deszăpezire şi în punctele de sprijin din cele trei zone ale judeţului Braşov.

Citeste și:  Ilie Bolojan, primit cu onoruri militare în Austria

„Luăm măsurile necesare pentru a asigura activitatea de deszăpezire în sezonul rece. Obiectivul nostru este să avem o circulaţie viabilă pe drumurile judeţene, indiferent de condiţiile meteorologice, să eliminăm blocajele, înzăpezirile şi orice potenţial pericol pentru participanţii la trafic”, a explicat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.
De menţionat este faptul că Planul Operativ de Acţiune pe timpul iernii 2025-2026 pentru viabilizarea
drumurilor judeţene a fost aprobat de Consiliul Judeţean Braşov la finele lunii trecute. Documentul cuprinde măsurile destinate prevenirii şi combaterii înzăpezirii drumurilor publice, în vederea asigurării funcţionalităţii corespunzătoare a căilor rutiere judeţene în sezonul rece.
În momentul de faţă, Consiliul Judeţean Braşov administrează o reţea de drumuri a căror lungime totală este de 603,733 km. Dintre acestea, 8 sectoare de drumuri judeţene, reprezentând 49,439 km, urmează să fie închise pe perioada iernii, deoarece înregistrează un trafic foarte redus şi localităţile pe care le traversează dispun de alte conexiuni rutiere. De asemenea, există segmente de drumuri judeţene aflate în intravilanul municipiilor şi oraşelor, a căror lungime totală ajunge la 25,177 km şi pentru care activitatea de protecţie pe timp de iarnă este realizată de autorităţile locale.

Citeste și:  Specialiștii atrag atenția că dizabilitatea nu este numai o problemă medicală, ci una de drepturi ale omului

Pentru toate celelalte drumuri, având o lungime totală de 529,117 km, activitatea de deszăpezire este în
responsabilitatea autorităţii judeţene. Astfel, sunt 32 de sectoare rutiere totalizând 370,329 km, formate din drumuri judeţene ce asigură legătura satelor cu centrele de comună, 16 sectoare cu o lungime totală de 101,329 km, a căror stare de viabilitate trebuie menţinută pe tot parcursul sezonului rece, precum şi 17
tronsoane de drumuri, având o lungime însumată de 57,459 km, care înregistrează un trafic redus de
vehicule.

În vederea asigurării unor condiţii normale de circulaţie în perioada iernii, Direcţia Generală Drumuri
Judeţene şi Servicii Publice a Consiliului Judeţean Braşov – prin Compartimentul Investiții în Infrastructura
Rutieră Județeană, Întreținere și Reparații Drumuri Judeţene, şi Poliţia Rutieră au pus la punct un program de măsuri pregătitoare care include montarea parazăpezilor pe porţiunile de drumuri expuse viscolului şi
înzăpezirii, verificarea mijloacelor de semnalizare rutieră specifice sezonului de iarnă, montarea unor
indicatoare noi acolo unde se constată deteriorări sau sustrageri, dar şi intervenţii punctuale de reparaţie a îmbrăcăminţilor asfaltice cu mixtură stocabilă – un material special care se poate aşterne pe timp de iarnă, în cazul în care situaţia o cere.

Citeste și:  „România incluzivă 2025”: Soluții pentru accesibilitate digitală și sprijinirea persoanelor cu dizabilități

Principalele zone în care specialiştii au identificat potenţial pericol de înzăpezire se găsesc pe şapte
tronsoane din DJ 103A Braşov – Tărlungeni – Zizin, DJ 103B Săcele – Tărlungeni – Teliu, DJ 104B Făgăraş – Ileni, Hârseni – Sebeş, DJ 104C Făgăraş – Recea, DJ 112A Codlea – Vulcan şi DJ 112D Cărpiniş – Prejmer.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.