Brașovul șochează economiștii: Se configurează o nouă zonă industrială a României

Venitul net anual pe cap de locuitor a crescut, în România, cu 18%, în cursul anului 2018, până la valoarea de 5.083 de euro, de la 4.556 de euro în 2017 şi 4.181 euro, în 2016, iar Bucureşti, respectiv judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov, reprezintă polii dezvoltării la nivel naţional, arată rezultatele unui studiu, publicat miercuri de GfK România.

În ceea ce priveşte judeţele cu putere de cumpărare peste medie, grupul acestora debutează cu Braşov şi Sibiu, zone unde se configurează o nouă zonă industrială a României care atrage masiv investiţii.

Potrivit realizatorilor cercetării, Braşov s-a dezvoltat pe mai multe segmente de piaţă, în principal pe imobiliare şi Business Service, datorită numărului de oameni cu deprinderi tehnice şi abilităţi lingvistice, a poziţionării geografice centrale, a costurilor mai scăzute faţă de alte locuri şi a condiţiilor foarte bune de trai. De altfel, judeţul deţine cele mai multe parcuri industriale din ţară (10), după Prahova (15) şi Cluj (11), iar dezvoltarea industriei automotive şi retail a generat o creştere a numărului de construcţii rezidenţiale. Astfel, în 2017, s-a finalizat cel mai mare număr de locuinţe în ansambluri rezidenţiale din istoria postdecembristă a Braşovului.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

La rândul său, Sibiu a devenit preferatul investitorilor care vin în România, fiind atractiv pentru industria auto şi IT. Cel mai mare angajator industrial din judeţ şi gigantul în industria auto, Continental, şi-a extins investiţia în 2018, urmat de alţi jucători mari (Kika Automatizare) care îşi transferă activităţile în această regiune.

Polii tradiţionali de dezvoltare economică ai României continuă să fie Bucureşti, urmat de judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov. În Capitală, puterea de cumpărare e cu cel puţin 20% peste media pe ţară.

„Se estimează că Sibiu, Braşov, Arad, Constanţa şi Alba Iulia sunt oraşele care, în curând, vor cunoaşte o dezvoltare mai mare decât Bucureştiul, tocmai pentru că au o infrastructură bună, dar şi centre universitare care să formeze piaţa forţei de muncă. Nu în ultimul rând, un alt factor care schimbă harta dezvoltării locale este dinamica costurilor – zonele clasice de dezvoltare devin scumpe pentru noii investitori (cazul Clujului care are în 2019 cele mai scumpe terenuri de spaţii industriale din ţară), iar asta îi determină să se orienteze spre zonele mai puţin explorate ale ţării. De asemenea, competiţia regională se intensifică odată cu disponibilitatea fondurilor europene. În acest sens, unele judeţe au adoptat strategii şi alianţe pentru impulsionarea atragerii acestor fonduri pentru a-şi dezvolta infrastructura, cum este cazul ‘Alianţei Vestului’ – o alianţă între patru judeţe – Cluj, Timiş, Arad şi Oradea – menită să impulsioneze atragerea finanţărilor pentru dezvoltarea regională”, notează consultanţii GfK.

Citeste și:  170 kg de articole pirotehnice, confiscate de către polițiștii brașoveni

La polul opus al veniturilor nete pe cap de locuitor şi, implicit, cu cea mai mică putere de cumpărare, se află judeţele Botoşani, Vaslui, Călăraşi şi Giurgiu. Ierarhia mai cuprinde judeţele Suceava, Neamţ, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Teleorman, Olt şi Mehedinţi. În acelaşi timp, grupul judeţelor cu putere de cumpărare sub media naţională este completat de Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Bacău, Iaşi, Brăila, Tulcea, Vâlcea, Dolj, Caraş-Severin, Gorj, Sălaj şi Mureş.

În schimb, judeţele situate aproape de nivelul mediei pe ţară din punctul de vedere al puterii de cumpărare sunt acelea care includ oraşe aflate în competiţia dezvoltării, precum: Prahova, Argeş, Constanţa, Alba şi Arad.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

„Aici se prefigurează creşteri economice notabile, ele servind drept sateliţi ai marilor centre economice şi beneficiază de investiţiile jucătorilor care îşi reamplasează activităţile în proximitatea marilor centre economice care devin neîncăpătoare (Cluj, Timişoara, Braşov). Tot aceste oraşe ocupă locuri de top la absorbţia fondurilor europene şi la dezvoltarea infrastructurii. Arad şi-a asigurat un număr foarte mare de conexiuni de transport cu reţeaua europeană de drumuri, în timp ce Alba Iulia este lider naţional absolut în rândul oraşelor inteligente din ţară, cu cele mai multe proiecte smart city implementate”, se menţionează în concluziile studiului.

Indicele privind puterea de cumpărare măsurat de GfK reprezintă venitul net anual disponibil pe cap de locuitor, din salarii, pensii, ajutor de şomaj şi alocaţii pentru copii, după scăderea taxelor şi a contribuţiilor sociale.

Cifrele comunicate de GfK pentru puterea de cumpărare au fost realizate în euro pe baza cursului de schimb mediu din 2018 pentru monedele naţionale în cauză (aşa cum sunt raportate de Comisia Europeană). 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.