Brașovul, sub COD PORTOCALIU de caniculă! Disconfort termic accentuat și temperaturi de până la 38 de grade. Autoritățile intervin cu măsuri speciale

Județul Brașov se află sub incidența unui COD PORTOCALIU de caniculă, valabil de marti, 8 iulie, ora 10:00, până miercuri, 9 iulie, ora 10:00. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, valul de căldură va afecta centrul și sudul Transilvaniei, iar disconfortul termic va fi accentuat, cu un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități.

În Brașov, temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade, iar minimele nocturne între 16 și 20 de grade, fără o răcorire semnificativă pe timpul nopții.

Pentru protecția populației, Primăria Brașov și Direcția de Asistență Socială, în colaborare cu rețeaua de farmacii Catena, au activat șapte puncte de prim ajutor, dotate cu apă și aer condiționat, în zonele intens circulate ale orașului. Acestea vin în completarea celor 25 de farmacii din municipiu care oferă spații de răcorire și sprijin pentru persoanele afectate de temperaturile extreme.

Citeste și:  Eveniment liric cu voci consacrate, joi seară, la Opera Brașov

De asemenea, se recomandă evitarea deplasărilor în aer liber în intervalul 11:00 – 18:00, hidratarea constantă, purtarea hainelor deschise la culoare și acoperirea capului în exterior.

În același interval, județele din sudul țării, inclusiv Capitala, se află sub COD ROȘU de caniculă, cu temperaturi ce vor atinge până la 41°C și nopți tropicale, cu minime de 23°C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.