Brașovul va avea o rețea de piste de biciclete care va lega toate cartierele orașului

  • La sfârșitul săptămânii trecute, primăria a depus noi proiecte de piste de biciclete pentru obținerea de fonduri nerambursabile prin PNRR, în valoare de 3,3 milioane de euro. Acestea se adaugă proiectului „Calea verde“ și celor două trasee pentru biciclete, toate aflate în derulare.

Primăria Brașov continuă programul de investiții în mobilitatea verde prin atragerea de finanțări nerambursabile prin Programul Național de Redresare și Reziliență. La sfârșitul săptămânii trecute, municipalitatea, în parteneriat cu Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov, a depus 4 solicitări de finanțare nerambursabilă prin PNRR în valoare totală de 16 milioane de lei, fără TVA, pentru amenajarea a 16,4 kilometri de piste pentru biciclete, care să completeze proiectul primăriei ,,Calea verde a municipiului Brașov – Conectarea ariilor majore de teren prin soluții de transport ecologic”.

Linia de finanțare face parte din Componenta C10 – Fondul Local/Investiția I.1. – Mobilitate urbană durabilă, Sub-investiția I.1.4. Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete la nivel local/metropolitan. Finanțarea alocată pentru această achiziție acoperă 100% din cheltuielile eligibile.

,,Primăria continuă programul de investiții în infrastructura necesară tranziției spre sisteme de transport prietenoase cu mediul. Pe lângă achiziția de autobuze electrice și troleibuze,  prin care transportul în comun devine ecologic, vineri am depus 4 proiecte de finanțare pentru noi piste pentru biciclete care să lege mai multe zone: centrul istoric de Șchei, Răcădăul de centrul civic, Iuliu Maniu de Făget și 13 Decembrie de Mihai Viteazul. Toate aceste tronsoane vin să completeze proiectul nostru major pentru piste de biciclete, «Calea verde», alături de traseul 1 și 2, toate deja aflate în implementare. Luna viitoare vrem să depunem încă o cerere pentru finanțare prin Administrația Fondului de Mediu, care să completeze această rețea. Prin toate aceste investiții, realizate cu fonduri nerambursabile, vom reuși să conectăm cartierele Brașovului cu zonele de interes major, dar și să le legăm între ele. Transportul cu bicicleta este una dintre soluțiile optime pentru un oraș de dimensiunile Brașovului și avem atâtea exemple de orașe din Europa care au devenit mult mai prietenoase pentru locuitori, odată cu dezvoltarea acestui sistem de transport. Ca să ajungem și noi la același nivel, trebuie să creăm o infrastructură care să asigure legături directe între cartiere și zonele de interes, în condiții de siguranță, iar acesta este obiectivul nostru”, a declarat primarul Allen Coliban.

Cele 4 proiecte depuse pentru finanțare prin PNRR în sesiunea de apeluri deschisă vineri vizează amenajarea de piste pentru biciclete pe următoarele trasee:

  • Valea Cetății – centrul civic, inclusiv ramificații, pe următorul traseu: str. Padina, str. Crișului, str. Someșului, str. Mureșului, canalul Timiș, str. Karl Lehman, str. Dimineții, str. Dorobanților. Lungimea traseului, cu tot cu ramificații este de 5,7 km. Valoarea proiectului este de 5.611.878 de lei, fără TVA.
  • Prefectură – Pietrele lui Solomon, pe următorul traseu: str. Postăvarului, str. Diaconu Coresi, str. Alecu Russo, str. Cerbului, str. George Coșbuc, str. Castelului, str. Constantin Lacea, str. Bâlea, Piața Unirii/Prund, str. Doctor Vasile Saftu, str. Învățătorilor, str. Podul Crețului (cu segment amenajat), parcare Pietrele lui Solomon. Lungimea traseului este de 8 km. Valoarea proiectului este de 7.876.320 de lei, fără TVA;
  • Făget – Ceasu’ Rău, pe  str. 13 Decembrie (între Ceasu’ Rău și Onix se analizează și varianta str. Petru Maior). Lungimea traseului este de 1,2 km. Valoarea proiectului este de 1.181.448 de lei, fără TVA;
  • Făget – Griviței – Mihai Viteazul (cu cele două variante, pe str. Codrii Cosminului sau pe str. Vulcan).Lungimea traseului este de 1,5 km. Valoarea proiectului este de 1.476810 de lei, fără TVA;
Citeste și:  150 de studenți de la universitățile tehnice își pot dezvolta competențele în programul „Profesii Bine Cimentate”

Aceste trasee pot suferi modificări ca urmare a elaborării studiilor de fezabilitate, în cadrul cărora vor fi definitivate soluțiile optime pentru toate categoriile de trafic, cu bicicleta, pietonal și rutier.

Stadiul celorlalte proiecte dedicate amenajării infrastructurii pentru biciclete

  1. Calea verde 

Este proiectul major al primăriei pentru realizarea unei artere verzi a municipiului Brașov, cu lungimea de aprox. 42 de km, care leagă principalele puncte de interes din oraș.

Se vor amenaja suprafețe pietonale, se vor construi trasee pentru biciclete prevăzute cu stații pentru închiriere biciclete, la care se vor adăuga benzi dedicate transportului public de persoane.

Traseul principal pentru „Calea verde“ se va derula pe mai multe tronsoane:

Citeste și:  Zoo Brașov organizează Ziua Internațională a Jaguarului @ Vineri, 29 noiembrie

– tronsonul 1: Calea București, din Cartier Noua, până la stația capăt de linie Saturn (joncțiune cu Traseul 1, Traseul 2 și traseul Benzi dedicate pentru transportul public);

– tronsonul 2: B-dul Saturn, de la stația capăt de linie, până la intersecția Gemenii;

– tronsonul 3: B-dul Alexandru Vlahuță, intersecția ITC (joncțiunea cu Traseul 1);

– tronsonul 4: B-dul 15 Noiembrie (joncțiune cu Traseul 1 ) – b-dul Eroilor;

– tronsonul 5: str. Lungă (până la intersecția cu str. De Mjloc) – str. De Mijloc;

– tronsonul 6: Calea Făgărașului – str. Institutului;

– str. Cristianului (tronson str. Mică – str. Cărămidăriei);

– str. Cărămidăriei (tronson str. Cristianului – Calea Făgărașului);

– Calea Făgărașului, str. Cărămidăriei – corelare cu proiect str. Institutului.

La acestea se adaugă extinderi către Zona Metropolitană și legături cu alte trasee sau puncte de interes:

– str. Hărmanului – extindere în ZM spre Hărman;

– str. 13 Decembrie, de la intersecția cu Bd. Griviței – extindere spre Cartierul Coresi și în ZM spre Sânpetru;

Citeste și:  Ulla Krauss-Nussbaumer: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“

– str. Dimitrie Anghel, Str. Plugarilor, Str. Stupinei , Str. Bârsei – extindere spre Cartierul Stupini.

– str. Zizinului, de la intersecția Gemenii spre centrul civic;

– b-dul Gării, de la gara Brașov la Făget;

– str. Lacurilor, de la intersecția cu Calea București.

            „Calea verde“ este în faza de avizare a documentației pentru Studiu de fezabilitate, urmând să fie depus spre finanțare pe noul Program Operațional Regional, 2021 – 2027. Valoarea investiției, la nivel de deviz estimativ, este de 28 de milioane de euro.

            Realizarea documentației tehnice (care cuprinde inclusiv studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și detaliile de execuție) este finanțată prin Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020.

  • Traseul 1

Realizarea infrastructurii integrate pentru ciclism și trafic pietonal, cu o lungime cumulată de 6 km, pe următorul traseu: terminal Poienelor, strada Poienelor, Calea Bucuresti, Bulevardul Saturn, strada Minerva, strada Crinului, strada Micșunelelor, strada Lămâiței, strada Brândușelor, Bulevardul Alexandru Vlahuță, Bulevardul Gării, Bulevardul Victoriei, Bulevardul Mihail Kogălniceanu. Valoarea proiectului este de aproximativ 8 milioane de lei. Traseul 1 este în faza finală de realizare a proiectului tehnic.

  • Traseul 2

Realizarea unei infrastructurii integrate pentru ciclism și trafic pietonal cu o lungime cumulata de 4 km, pe traseul zona La Iepure – str. Molidului – B-dul Valea Cetății – str. Tâmpei – Str. Vasile Alecsandri – Str. Carpaților – Str. Poienelor – Terminal Poienelor. Valoarea proiectului este de aproximativ 3,8 milioane de lei. Traseul 2 este în faza finală de realizare a proiectului tehnic.

Această rețea de piste pentru biciclete va fi completată cu traseul Centrul Civic – Ceasu’ Rău – str. Stadionului (proiect care se va depune pentru finanțare la Administrația Fondului de Mediu în luna noiembrie). La acest traseu, AMDDTPBv elaborează, în această perioadă, studiul de fezabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.