Astăzi este Ziua artei fotografice, prilej pentru Muzeul de Etnografie Brașov să lanseze broșura ”Fotografi brașoveni și atelierele lor”, la ora 17.00, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr. 15.
Publicația realizează o incursiune în istoria începuturilor fotografiei brașovene, de la primii pictori convertiți la fotografie, până la fotografii profesioniști din perioada 1839 – 1918 și întregește expoziția ”Fotografi brașoveni și atelierele lor”, găzduită până la începutul anului 2023 de Complexul Comercial Coresi.
Volumul este un instrument util pentru vizitatorii Muzeului Civilizației Urbane a Brașovului care pot vedea, în expoziția permanentă, un atelier de fotograf de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Publicația conține reproduceri după fotografiile aflate în patrimoniul Muzeului de Etnografie Brașov și în colecția Arhivelor Naționale Brașov, dar și detalii despre viața și activitatea celor mai importanți fotografi brașoveni ai secolului al XIX-lea: Leopold Adler și Carl Muschalek. De altfel, sunt plasați pe o scară a timpului toți fotografii consemnați până acum la Brașov, fie că erau ambulanți, fie că activau în cadrul atelierelor deschise în oraș.
Ziua artei fotografice a fost stabilită pentru data de 11 ianuarie deoarece reprezintă data naşterii lui Carol Popp de Szathmary (1812-1887), recunoscut ca primul fotograf al României. Este cel care a imortalizat chipuri şi scene din Războiul Crimeii (1853-1856), devenind primul artist fotograf român şi primul fotoreporter de război din lume.
Albumul ”Fotografi brașoveni și atelierele lor” va putea fi achiziționat de la magazinul Muzeului Civilizației Urbane a Brașovului, de miercuri până duminică, de la ora 9.00 la ora 17.00.