Buna Vestire – sărbătoare mare, azi, în calendarul ortodox

Buna Vestire este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, fiind prăznuită de Biserică, anual, pe 25 martie. Este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile Maicii Domnului. Așa cum îi spune și numele, este o sărbătoare a bucuriei, ziua în care se primește o veste minunată: Fecioara Maria este anunțată de către Arhanghelul Gabriel că va concepe şi va deveni mama lui Iisus din Nazaret.

Inițial, data acestei sărbători a variat la început. Astfel, unii o sărbăto­reau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia și Milano, Buna Vestire s-a sărbatorit pe 18 decembrie.

Buna Vestire este sărbătorită acum, în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbatorile pentru care Biserica acordă dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea aceasta.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Creștinii țin cu sfințenie această sărbătoare având în vedere faptul că la 9 luni distanță, domnul nostru Iisus Hristos se naște. Nu doar biserica ortodoxa, ci și cea catolică susține faptul că Buna Vestire a avut loc la Nazaret. Singurul aspect care diferă este locația exactă în care această minune s-a întâmplat. Creștinii de credință catolică susțin faptul că Buna Vestire a avut loc la Bazilica Bunei Vestiri, pe când creștinii ortodocsi consideră că totul s-a petrecut la Biserica Ortodoxă Grecească a Bunei Vestiri.

Tradiții și obiceiuri

Tradiţia spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat. Străbunii credeau că cine se ceartă în această zi va avea necazuri tot anul.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Luca arată cum Arhanghelul Gavriil a fost trimis către Fecioara Maria din Nazaret pentru a-i vesti că a fost aleasă de Dumnezeu să aducă în lume pe Fiul Său, spre mântuirea oamenilor (Luca 1, 26-38).

În unele regiuni ale României, pentru a se asigura că vor avea parte de roade bogate în livezi, oamenii ameninţau pomii cu toporul după care îi stropeau cu ţuică.

Este interzis să dormi prea mult în această zi căci în caz contrar vei fi somnoros de-a lungul întregului an.

O altă superstiție spune că nu este bine să cauți păsările de ouă în această zi sau să le pui sub cloșcă căci altfel puii vor ieși schimonosiți, cu două capete, sau se vor îmbolnăvi. Totodată, ouale ouate de Buna Vestire nu se păstrează și nici nu se consumă.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Sărbătoarea Bunei Vestiri a născut, de-a lungul timpului, o serie de datini, superstiţii şi obiceiuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.