Bunloc Vertical Race 2023 își așteaptă participanții la cursă, pe 28 octombrie, în Săcele

Una din puţinele curse montane din ţară ce constă în parcurgerea unui traseu relativ scurt, dar cu o diferenţă mare de nivel, are loc sătămâna viitoare, pe 28 octombrie.

Este un concept mai rar întâlnit la noi în țară ce constă în parcurgerea unei porțiuni montane pe o distanță relativ scurtă (3km), dar cu o diferență de nivel pozitivă mare (500m). Astfel pe traseu predomină urcarea și câștigă cel care ajunge în cel mai scurt timp în vârf. Startul va fi individual.

Proba nu necesită o pregătire mare în prealabil, putând fi parcursă și de cei care nu au antrenament specific, dar care fac trasee pe munte. Este important să nu pornești cu viteză mare la început, ca să poți rezista până la final. Dacă știi să le folosești, bețele vor fi foate utile.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

„Bunloc Vertical Race este o cursă care presupune să alergi doar la deal. Se va pleca de la baza inferioară a telescaunului și se va merge până la stația superioară. Este o cursă scurtă, dar foarte intensă. Cel mai important este să aibă încălțări adecvate pentru că este toamnă deja și poate să fie noroi pe jos și să aibă îmbrăcăminte adecvată. Avem 150 de locuri disponibile. Taxa de ce este 80 lei și presupune un post de alimentare, la final este un gulaș, apă pe traseu, cronometrare, sonorizare și toate toată logistica necesară unui asemenea eveniment”, a declarat Preşedintele Asociaţiei Sport Montan Săcele, Silviu Bălan, citat de RRBV.

Citeste și:  Lucrările pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, gata de start

Program

  • Sâmbătă 10.00-11.30 Ridicare kituri de la stația inferioară a Telescaunului Bunloc
  • 11.30-12.00 Ședința tehnică
  • 11.45-13.30 START individual la 30 de secunde conform listei oficiale (Hike & Fly la inceput)
  • 12.30-14.30 Finish BUNLOC VERTICAL RACE
  • 13.00-16.00 Ceaun Party si socializare la statia inferioara a Telescaunului Bunloc
  • 16.00 Festivitate de premiere și Tombolă pentru 3 zboruri in tandem pentru voluntari/participanti/susținatori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.