Camera de Comerț și Industrie Brașov aniversează 175 de ani de existență și organizează Gala Excelenței în Afaceri 2025

Anul 2025 aduce o dublă sărbătoare pentru comunitatea de business din județul Brașov. Camera de Comerț și Industrie Brașov marchează 175 de ani de activitate neîntreruptă, consolidându-și statutul de partener strategic pentru dezvoltarea economică locală, regională și națională. Este un moment aniversar care evidențiază nu doar o istorie remarcabilă, ci și un angajament constant față de antreprenoriatul brașovean.

Încă din 1850, CCIBV a fost martor și actor principal în evoluția economică a Brașovului, adaptându-se cu profesionalism și viziune la schimbările vremurilor. Cu o misiune clară – reprezentarea, sprijinirea și promovarea intereselor comunității de afaceri, Camera a fost și rămâne un pilon de stabilitate și progres.

În semn de recunoaștere a performanței, tradiției și parteneriatului, Gala Excelenței în Afaceri 2025 va avea loc joi, 3 iulie 2025, la Casa Armatei din Brașov, un spațiu emblematic ce reflectă spiritul de eleganță și tradiție al acestui eveniment de referință.

Citeste și:  Se întoarce canicula în sudul României

Ajunsă la ediția a XIX-a, Gala reunește anual elita mediului economic local – companii de top, autorități, parteneri instituționali și lideri de opinie. Evenimentul va premia firmele care au obținut rezultate remarcabile în ultimii ani, cu o prezență constantă în Topul Național al Firmelor – faza județeană Brașov, fiind o ocazie de a recunoaște implicarea și impactul acestora în economia județului.

Peste 400 de invitați sunt așteptați să participe la o seară festivă dedicată excelenței, în care performanța în afaceri va fi celebrată într-un cadru dinamic și rafinat.

Costurile de participare:

  • 550 lei/persoană + TVA pentru firmele membre ale CCIBV
  • 650 lei/persoană + TVA pentru firmele non-membre
Citeste și:  Amenzi de peste 320.000 lei și patru unități închise pe litoral! ANPC descoperă condiții șocante în restaurante și unități turistice

Înscrieri onlineFormular de înregistrare

Detalii complete despre evenimentccibv.ro/gala-excelentei-in-afaceri-2025-2

Urmăriți pagina de Facebook a CCIBV pentru actualizări, imagini din edițiile anterioare și surprizele din programul festiv.

La ceas aniversar, Camera de Comerț și Industrie Brașov transmite un sincer “Mulțumim!” tuturor celor care au fost parte din această călătorie: fondatori, lideri, parteneri și, mai ales, companiilor care scriu zi de zi povestea economiei locale.

175 de ani de tradiție ne inspiră să construim viitorul cu aceeași dedicare, profesionalism și deschidere spre parteneriat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.