Campanie de conștientizare privind apelurile false la 112, derulată la nivel național

În perioada 19 iunie – 31 august 2023, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și structurile teritoriale de analiză și prevenire a criminalității, a derulat, la nivel național, campania de conștientizare în rândul beneficiarilor minori și adulți cu privire la consecințele actelor de alertare abuzivă a autorităților, intitulată : „Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!”

În cadrul acesteia au fost organizate activități preventive care au avut ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la importanța utilizării responsabile a numărului de urgență 112.

Campania a vizat trei direcții de acțiune. Astfel, polițiștii au desfășurat acțiuni preventive directe în comunități, au fost diseminate mesaje preventive, în mediul online și în mass-media și au fost stabilite și dezvoltate colaborări cu celelalte structuri cu atribuții în sfera situațiilor de urgență.

Astfel, au fost organizate 597 de acțiuni preventive, dintre care 361 în mediul urban și 245 în mediul rural, cu peste 41.600 de beneficiari, dintre care 30.412 minori.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Activitățile de promovare a campaniei au avut loc în locuri publice (parcuri, mall-uri, tabere, locuri de petrecere a timpului liber), la care au participat și alte structuri ale Poliției Române (rutieră, investigații criminale, ordine publică, siguranță școlară), în vederea transmiterii mesajelor preventive.

De asemenea, pentru promovarea campaniei, polițiștii au participat la întâlniri cu grupurile țintă, în vederea transmiterii de informații destinate prevenirii actelor de alertare abuzivă a autorităților.

Totodată, materiale de promovare a campaniei au fost distribuite către partenerii care dețin și administrează panouri stradale sau din centrele comerciale, inclusiv către Metrorex, fiind astfel diseminat mesajul campaniei.

Activitățile au fost desfășurate în sistem integrat și cu participarea altor instituții cu atribuții în sfera situațiilor de urgență.

Reamintim că este foarte important să înțelegeți rolul și funcțiile numărului unic de urgență 112. Cunoașterea clară a modului în care funcționează acest serviciu este esențială, pentru a evita apelurile abuzive și pentru a nu pune în pericol viețile altor persoane.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Folosiți numărul de urgență doar în cazuri reale de urgență, cum ar fi accidente grave, incendii, infracțiuni sau situații medicale critice!

Educați copiii despre importanța utilizării corecte a numărului de urgență și despre consecințele apelurilor abuzive. Monitorizați utilizarea telefoanelor de către copii!

Purtați discuții alături de copii despre importanța numărului unic de urgență 112, astfel încât să cunoască și să conștientizeze când este necesar să efectueze un apel la numărul de urgență și când nu este potrivit. Încurajați o comunicare deschisă și responsabilă în acest sens.

Celor mici le spunem cel mai important lucru pe care trebuie să-l știe despre numărul unic de urgență 112: așa cum spune numele, acesta este destinat situațiilor reale de urgență, atunci când aveți nevoie de ajutor imediat!

O urgență este o situație gravă sau periculoasă, pentru dumneavoastră sau pentru alte persoane, care necesită intervenție promptă. Incendii, accidente grave, infracțiuni sau situații medicale critice sunt câteva exemple.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Nu folosiți niciodată numărul 112 pentru glume sau jocuri! Apelurile abuzive pot împiedica oamenii care au nevoie de ajutor să primească asistența necesară. Mai mult, vă expuneți unor consecințe legale directe, precum sancțiuni contravenționale ori chiar cercetare penală.

Dacă nu sunteți siguri cu privire la urgența unei situații, întrebați un adult de încredere. Ei vă pot ajuta să decideți când este momentul să sunați la 112 și să înțelegeți mai bine cum să folosiți acest număr în mod responsabil. 

În primele 6 luni ale anului 2023, Poliția Română a gestionat 811.719 apeluri 112. Dintre acestea, 21.168 au fost apeluri false sau abuzive. În urma celor constatate, polițiștii au aplicat 20.494 de sancțiuni contravenționale.

Implementarea campaniei „Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!” va continua în județele în care au fost înregistrate valori mari ale apelurilor false sau abuzive, până la sfârșitul anului 2023.

Sursa foto: sts.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.