
Polițiștii din cadrul Biroului Analiza și Prevenirea Criminalității – Brașov, împreună cu colegii de la Biroul Județean Poliție Transporturi Brașov, au organizat o acțiune de prevenire în zona Gării Brașov, adresată tinerilor și călătorilor.
Sub mesajul campaniei „Selfi-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, polițiștii au discutat cu adolescenții și elevii despre pericolele comportamentelor imprudente, cum ar fi realizarea de fotografii pe tren sau în apropierea liniilor de cale ferată. În cadrul acțiunii, au fost prezentate exemple reale de accidente și situații de risc, pentru a sublinia importanța prudentei.
Pe lângă discuții, polițiștii au distribuit materiale informative – pliante și flyere cu sfaturi preventive – iar călătorii au primit broșuri tematice despre prevenirea furturilor din locuințe pe perioada vacanței și reducerea riscului de a deveni victime ale tâlhăriilor sau furturilor din buzunare și bagaje.
Reprezentanții poliției transmit că vor continua să fie aproape de brașoveni și turiști prin acțiuni de informare și prevenire, pentru ca fiecare să se bucure de siguranță.

