
ACS Kame Judo Brașov și Federația Română de Judo anunță organizarea Campionatului Național de Judo Under 21, competiție de referință dedicată celor mai promințători judoka din România. Evenimentul va avea loc în data de 07.03.2026, începând cu ora 09:00 până la orele 18:00 la baza sportivă Metrom din strada Carpaților din Municipiul Brasov.
Campionatul va reuni sportivi din toate regiunile tarii, reprezentând cluburi afiliate, care vor concura la diferite categorii de greutate conform regulamentelor Federatiei Romana de Judo si normelor Federatiei Internationale de Judo.
Competitia are ca obiectiv principal promovarea performantei sportive, identificarea tinerelor talente si consolidarea nivelului de pregatire al sportivilor din categoria U21.
„Sunt entuziasmat pentru onoarea de a organiza, împreună cu Federația Română de Judo, Campionatul Național U21. Acest eveniment de foarte mare importanță aduna peste 300 de sportivi, care vor lupta pentru clubul pe care îl reprezintă, pentru orașul din care vin și pentru dorința de a se afirma ca tânără speranță a acestui minunat sport olimpic. Vreau să mulțumesc, pe această cale, Federației Române de Judo, Primăriei Municipiului Brașov, sponsorilor și partenerilor pentru încrederea acordată organizării Campionatului Național de Judo U21 la Brașov.” — Lucian Ștefan Barna, Președinte/Antrenor ACS Kame Judo Brașov.
Pe lângă miza titlurilor nationale, Campionatul National de Judo U21 reprezinta si o etapa importanta in procesul de selectie pentru loturile nationale, oferind sportivilor oportunitatea de a se afirma pe plan competitional si de a face pasul catre performanta internationala.
Evenimentul se va desfasura cu respectare tuturor normelor organizatorice, iar accesul publicului este permis in limita locurilor disponibile fara plată.