Codul galben și codul portocaliu de caniculă emise de meteorologi vor rămâne în vigoare până miercuri, la ora 10.00. În acest interval, valul de căldură va persista în majoritatea zonelor din țară, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Cel mai cald va fi în sud-est, maximele vor depăși 39 de grade la umbră. În sud-vest avem un cod galben de ploi, vijelii și grindină, valabil până la ora 12:00. Cantitățile de apă vor depăși 40 de l/mp.
Astăzi vom avea încă o zi extrem de călduroasă în zonele de câmpie și de podiș pe unde soarele va încălzi rapid atmosfera iar aerul va fi aproape irespirabil. Pe când în jumătatea de vest a țării va fi puțin mai răcoare, va ploua destul de mult și vor fi condiții de grindină și vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 38 de grade.
Miercuri, temperaturile mai scad puțin iar vremea se va mai răcori, însă doar în vest, pe când în rest va fi în continuare caniculă și disconfort termic ridicat. Începând cu orele amiezii, în jumătatea de est a țării cât și la munte vor fi perioade cu înnorări și ploi însoțite de descărcări electrice și furtuni. Maximele se vor încadra intre 25 și 31 de grade.
Astăzi, la Brașov, minima zilei este de 16°C, iar maxima atinge 31°C.