Cântărețul croat de la Eurovision alege să doneze recompensa primită de la guvern

Reprezentantul Croației la Eurovisionul din acest an a anunțat joi că nu va accepta recompensa oferită de guvernul țării sale. Baby Lasagna dorește ca suma de 50.000 de euro să fie donată unor clinici de hematologie și oncologie pentru copii, potrivit informațiilor oferite de Agerpres.

„Mulțumesc guvernului croat pentru recompensa de 50.000 de euro, dar nu o pot accepta (…) pentru că sunt multe alte persoane și organizații care au nevoie de acești bani mai mult decât mine”, a scris Marko Purišić, cunoscut sub numele său de scenă Baby Lasagna, pe Instagram.

El i-a cerut premierului croat, Andrej Plenkovic, să doneze 25.000 de euro către Institutul de Oncologie și Hematologie Pediatrică Mladen Ćepulić, iar restul de 25.000 de euro către Departamentul de Hematologie, Oncologie și Transplant de Celule Stem Hematopoietice de la Spitalul KBC Zagreb.

Citeste și:  18 persoane aflate în situații critice salvate de pompieri în ultimele 24 de ore

Baby Lasagna s-a clasat pe locul secund la Eurovisionul din 2024, cu piesa „Rim Tim Tagi Dim”, cel mai bun rezultat înregistrat de Croația în istoria participării sale la acest concurs muzical.

Guvernul interimar a decis în ședința de joi să îl recompenseze pe Marko Purišić pentru performanța sa la concursul muzical Eurovision din acest an și pentru contribuția cântărețului la promovarea Croației în străinătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.