Capitala şi 29 de judeţe, inclusiv Brașovul, sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat

Începutul de săptămâna ne aduce temperaturi foarte ridicate și vreme caniculară, ba chiar așa arată prognoza și pentru următoarele zile.

Codul galben și codul portocaliu de caniculă emise de meteorologi vor rămâne în vigoare până mâine la ora 10.00. În acest interval valul de căldură vă persista în majoritatea zonelor din țară iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Temperaturile maxime vor depăși 39 de grade la umbră iar aerul va fi aproape irespirabil.

Luni vom avea încă o zi însorită și foarte fierbinte în toate regiunile din țară. Nu vor fi semne de ploaie, poate doar în zona montană câțiva nori pasageri, în rest vântul va adia ușor, dar se va simți mai tare în Banat și în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 39 de grade.

Citeste și:  Poliția Română ne avertizează să nu lăsăm prea multe date personale pe internet sau pe rețelele de socializare

Marți nu se va schimba mare lucru, canicula va persista în zona de câmpie și de podiș, unde disconfortul termic va fi extrem de ridicat. În schimb, în partea de vest, cât și la munte, instabilitatea va crește și vor fi ploi torențiale însoțite de descărcări electrice și vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 38 de grade.

Astăzi, la Brașov, minima zilei este de 15°C, iar maxima atinge 32°C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.