„Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu coronavirus, Casa Națională de Pensii Publice anunță că activitatea de audiențe, atât la sediul central cât și la sediile Caselor teritoriale de pensii, va fi suspendată începând cu data de 11.03.2020 și până pe data de 31.03.2020, urmând ca, în funcție de evoluția situației, să fie anunțate alte decizii.
Aceste măsuri nu se aplică următoarelor tipuri de servicii:
- depunerea, respectiv ridicarea de documente la/de la sediul instituției;
- solicitarea ajutoarelor de deces;
- activitatea de expertiză medicală;
- alte situații excepționale, urgente.
Pentru aceste situații de excepție, vor fi luate următoarele măsuri minimale:
- păstrarea unei distanțe de cel puțin un metru între solicitant și funcționarul public de la ghișeu, precum și între publicul aflat în sediul instituției;
- asigurarea unui aflux controlat al publicului în spațiile închise ale caselor teritoriale de pensii.
Pentru celelalte tipuri de servicii recomandăm să se apeleze la poștă (letrică sau electronică), iar acolo unde se impune depunerea unor documente originale, cererea și documentele în cauză vor fi transmise în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Pentru cei care au întrebări generale, le pot adresa de acum la telefon, nu este indicat și nici nu este nevoie să se prezinte la ghișee.
Informațiile cu caracter general se pot oferi la nr. 0724.040.709.
Informațiile cu privire la bilete de tratament se pot oferi la nr. 0723.301.869.
Informațiile cu privire la stabilirea pensiilor internationale se pot oferi la nr. 0726.760.219„, se arată în conunicatul Casei de Pensii.