Proiectul „Catalizator de Începuturi”, sub egida „Cred în România” și cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, invită tinerii artiști vizuali să participe la o expoziție cu premii, ce își propune să descopere și să promoveze noi talente în arta românească. Competiția se adresează artiștilor sub 35 de ani inclusiv, studenți sau absolvenți ai facultăților de artă și arhitectură. Înscrierile sunt deschise până pe 19 mai 2024, oferind participanților oportunitatea de a-si expune lucrările la prestigiosul spațiu ARCUB – Hanul Gabroveni și de a câștiga premii consistente, cu valoarea totală de 12.000 EUR.
„Catalizator de Începuturi” reprezintă o rampă de lansare pentru tinerii artiști, oferindu-le șansa de a-și evidenția creațiile într-o expoziție la ARCUB-Hanul Gabroveni între 14 septembrie și 6 octombrie 2024. De asemenea, lucrările selectate vor fi prezentate într-un format digital inovativ, care va permite participarea publicului la procesul de votare. Această inițiativă încurajează artiștii să-și expună lucrările în fața unui public larg și a unui juriu format din experți recunoscuți în domeniu: Roxana Dragu, Petru Lucaci, Maria Pașc, Suzana Vasilescu și Mihai Zgondoiu.
„Prin intermediul proiectului „Catalizator de Începuturi” ne propunem să oferim o platformă pentru artiștii emergenți, să le punem în valoare creativitatea și să le oferim șansa de a străluci. Este mai mult decât un concurs, este o fereastră deschisă către lumea artei, o lume care așteaptă să fie impresionată de proaspetele talente românești,” a declarat Justin Anghel, avocat și membru fondator al Asociației „Cred în România”.
Premiile sunt un catalizator pentru noi începuturi și excelență artistică:
- Premiul I – 5.000 de euro
- Premiul II – 3.000 de euro
- Premiul III – 2.000 de euro
- Două mențiuni – câte 1.000 de euro fiecare
Pentru a participa, candidații trebuie să își înscrie lucrările până la data de 19 mai 2024 pe www.credinromania.ro/arta. Acestea pot fi sub formă de fotografie, pictură, sculptură, instalație, video, grafică/desen, digital. Detalii complete privind condițiile de participare și regulamentul concursului pot fi accesate pe pagina oficială.