Pirotehnişti de la Serviciul Acţiuni Speciale au fost mobilizaţi, vineri dimineaţă, alături de colegi de la Poliţia Municipiului Braşov, pentru a efectua o intervenţie specifică în caz de bagaj suspect, după ce s-a primit o sesizare că un un troler a fost lăsat pe o stradă din oraş, informează Agerpres. Trolerul a fost lăsat chiar […]
Read More
Grădina Zoologică Brașov oferă o zi specială pentru cel/cea care va deveni „Părintele adoptiv cu numărul 100“ în cadrul programului „Adoptă la zoo, conservă în natură”. „Părintele adoptiv cu numărul 100“ va petrece între două și patru ore (în funcție de animalul adoptat) alături de îngrijitorii care se ocupă de animalul preferat, învățând despre rutina […]
Read More
De luni, 26 august încep lucrările de reparații și întreținere a carosabilului pe strada Castelului. Se va lucra pe două tronsoane, respectiv de la intersecția cu str. Michael Weiss până la Aleea Tiberiu Brediceanu, tronsonul 1, și de la intersecția cu strada Constantin Dobrogeanu Gherea până la intersecția cu str. Michael Weiss, tronsonul 2 și […]
Read More
Polițiștii de frontieră români și bulgari au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, aproximativ 1.000 de bunuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere. În data de 21.08.2024, în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, s-a prezentat pentru a intra în țară, un […]
Read More
Brașovul se alătură pentru a treia oară orașelor din Europa și din țară care iluminează în culorile drapelului ucrainean clădiri sau locații cunoscute, în 23 și 24 august, pentru a marca Ziua Drapelului de Stat și Ziua Independenței Ucrainei, în semn de solidaritate și compasiune, dat fiind că se împlinesc doi ani și sase luni […]
Read More
Festivalul „Fiii Brâncovenilor”, ajuns la cea de-a doua ediție, va avea loc în Grădina Castelului Brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus, în perioada 24-25 august 2024. Evenimentul promite două zile pline de activități artistice și tradiționale, aducând pe scenă artiști renumiți și ansambluri folclorice. Evenimentul se va încheia cu un spectacol grandios de artificii. Printre […]
Read More
De luni , 26 august, începe o nouă etapă de dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor, pe domeniul public și privat al Municipiului Brașov. Operațiunea se va desfășura până pe 31 august inclusiv, atât la sol, pe timpul zilei, cât și spațial, pe timpul nopții, după cum urmează: Produsul utilizat pentru dezinsecție este CYMINA SUPER, avizat […]
Read More
Pensionarii vor primi în următoarea perioadă de la Casa de Pensii încă un document oficial, cu asigurări că pensiile nu le vor scădea, chiar dacă după recalculare au o valoare mai mică decât ce primesc acum, transmite agenția de presă Rador. Decizia a fost luată miercuri de premierul Marcel Ciolacu, după ce în ultimele zile […]
Read More
Cei aproape 1,9 milioane de copii care merg la grădiniță și la școală vor beneficia și din 9 septembrie – când începe noul an școlar – de programul „Masă caldă”. Ei vor primi fructe, legume, produse lactate și de panificație, iar autoritățile locale și directorii unităților de învățământ vor răspunde de buna desfășurare a programului […]
Read More
Probele scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august 2024) s-au încheiat astăzi, 22 august, cu proba E.b) – Limba și literatura maternă. S-au prezentat 652 de candidați, rata de prezență fiind de 89,2% (prin raportare la numărul de candidați înscriși toate promoțiile: 731). Au fost declarați absenți 81 de candidați. Nu s-au înregistrat eliminări. Subiectele/baremul de evaluare […]
Read More