Social

Spitalul Sf. Constantin Brașov reia programul de transplant renal robotic. Două transplanturi efectuate cu succes în acest weekend

3 noiembrie 2025

În acest weekend, la Spitalul Sf. Constantin Brașov, au avut loc două transplanturi renale cu implantare robotică a rinichilor, reprezentând un moment definitoriu pentru medicina românească și pentru viitorul chirurgiei minim invazive în domeniul transplantului renal. Cele două intervenții au fost realizate la pacienți aflați pe liste de dializă, prin donare de la rude de […]

Read More

78 de percheziții la nivel național, în operațiunea „JUPITER” coordonată de Parchetul General

3 noiembrie 2025

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor și a faptelor de natură judiciară. Astfel, astăzi, 3 noiembrie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează […]

Read More

40.000 de permise de călătorie gratuite pentru tinerii europeni, prin programul DiscoverEU, la aniversarea a 40 de ani de Schengen

3 noiembrie 2025

Comisia Europeană oferă unui număr de 40 000 de tineri europeni o oportunitate unică de a explora Europa prin intermediul DiscoverEU, o acțiune a programului Erasmus+, cu ocazia celei de a 40-a aniversări a spațiului Schengen. Pentru a solicita un permis de călătorie, tinerii născuți între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2007 trebuie să răspundă la un scurt […]

Read More

Dracula Film Festival 2025: Marele premiu, Dracula Trophy, a plecat în Kazahstan

3 noiembrie 2025

Secțiunea competițională a celei de-a XIII-a ediții a Dracula Film Festival, eveniment internațional dedicat filmului fantastic, s-a încheiat sâmbătă, 1 noiembrie, la Cinema Modern din Brașov, prin gala de premiere, urmată de proiecția în avanpremieră națională a filmului Road to Revenge – Sisu: Drumul răzbunării (2025). Festivalul a reunit și în acest an o selecție […]

Read More

Operațiune de salvare în Poiana Brașov: un pui de urs, eliberat după ce i s-a blocat capul într-un rezervor metalic

3 noiembrie 2025

Intervenție neobișnuită, ieri, în Poiana Brașov. Un pui de urs a fost salvat de către echipele Salvamont, Jandarmeria Montană, Regia Kronstadt și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, după ce a fost găsit cu capul blocat într-un rezervor metalic. Totul a început cu un apel la Dispeceratul Național Salvamont, prin care un turist a semnalat […]

Read More

Acțiuni de deratizare și tratamente fitosanitare în Brașov, între 3 și 7 noiembrie 2025, efectuate de Coral Impex SRL

3 noiembrie 2025

SC CORAL IMPEX SRL, IN CALITATE DE PRESTATOR DE SERVICII DE DERATIZARE, DEZINSECTIE, DEZINFECTIE, IN BAZA CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII NR. 207/94518/29.06.2023 INCHEIAT CU MUNICIPIUL BRASOV: In conformitate cu Programul Unitar de Actiune si cu prevederile legislative in vigoare va informeaza urmatoarele: In perioada 03 – 07.11.2025 va efectua actiunile de: 1) Deratizare pe raza […]

Read More

Traficul este îngreunat pe DN 1, de la Predeal spre București

2 noiembrie 2025

Traficul auto este foarte aglomerat și circulația se desfășoară îngreunat pe DN 1, pe direcția Brașov – București, începând cu localitatea Predeal. În acest sens, pentru asigurarea unei bune fluențe, au fost constituite dispozitive de poliție rutieră în mai multe puncte de interes: Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto utilizarea rutei alternative DN 1A (Brașov – […]

Read More

România obține finanțare europeană pentru prima fabrică de inteligență artificială: 50 de milioane de euro

2 noiembrie 2025

România a făcut un pas important în domeniul tehnologiei, obținând finanțarea europeană pentru construirea primei sale fabrici de inteligență artificială. Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat că proiectul va beneficia de fonduri de 50 de milioane de euro. „România a obținut prima finanțare europeană pentru construcția la noi în țară a primei […]

Read More

Castelul Kálnoky din Covasna, locul ales de zeci de persoane pentru o seară de Halloween cu muzică și rafinament

2 noiembrie 2025

Câteva zeci de persoane au ales să își petreacă seara de Halloween la Castelul Kálnoky din Micloșoara (Covasna), într-un decor care a combinat eleganța cu misterul. Crama castelului s-a transformat pentru o noapte într-un spațiu mistic, luminat de lumânări, unde invitații s-au bucurat de o cină rafinată și de un concert special dedicat uneia dintre […]

Read More

Acțiuni de deratizare și tratamente fitosanitare în Brașov, între 3 și 7 noiembrie 2025, efectuate de Coral Impex SRL

2 noiembrie 2025

SC CORAL IMPEX SRL, IN CALITATE DE PRESTATOR DE SERVICII DE DERATIZARE, DEZINSECTIE, DEZINFECTIE, IN BAZA CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII NR. 207/94518/29.06.2023 INCHEIAT CU MUNICIPIUL BRASOV: In conformitate cu Programul Unitar de Actiune si cu prevederile legislative in vigoare va informeaza urmatoarele: In perioada 03 – 07.11.2025 va efectua actiunile de: 1) Deratizare pe raza […]

Read More