
Curtea Constituțională a României (CCR) este așteptată să dea astăzi decizia privind legea care modifică regulile de pensionare a magistraților, un subiect ce a stârnit ample controverse în sistemul judiciar. Actul normativ prevede creșterea vârstei de pensionare și a perioadei minime de activitate, concomitent cu scăderea cuantumului pensiei speciale, raportat la ultimul salariu.
CCR a amânat deja de două ori pronunțarea, după ce a fost sesizată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a criticat dur legea, reclamând zeci de încălcări ale Constituției. În paralel, nemulțumirea magistraților s-a resimțit în instanțe, unde numeroase procese au fost amânate, fiind soluționate doar cauzele considerate urgente.
Guvernul a inclus această lege în al doilea pachet de măsuri fiscale menit să reducă deficitul bugetar, dar și pentru a respecta angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Întârzierea aplicării reformei a dus la suspendarea plății unor fonduri europene importante către România.
Pachetul de reforme, adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament la începutul lunii septembrie, cuprinde cinci legi, dintre care trei au trecut deja de controlul de constituționalitate. În analiză la CCR se află și proiectul privind măsurile fiscal-bugetare din același pachet, pentru care se așteaptă o decizie astăzi.