Curtea Constituţională a României a respins, luni, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, turul doi urmând să aibă loc pe 8 decembrie, transmite Agerpres.
Joia trecută, CCR a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi a celor nule.
Curtea Constituţională a transmis, într-un comunicat, că judecătorii constituţionali, după ce au examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie, formulată de Cristian Vasile Terheş, cu unanimitate de voturi au dispus reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule.
Șeful Autorității Electorale Permanente Toni Greblă a spus, luni la Digi24, că nu există diferențe semnificative după renumărarea voturilor de la alegerile prezidențiale, primul tur. Săptămâna trecută, el a explicat că, în eventualitatea în care CCR va decide anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, românii vor fi chemați din nou la urne, pentru primul tur al alegerilor, în data de 15 decembrie, urmând ca al doilea tur să fie organizat pe 29 decembrie.
Pe 29 noiembrie ar fi trebuit să înceapă campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care este programat pe 8 decembrie.