Titlul de doctor poate fi retras de către Ministerul Educaţiei doar dacă nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice. Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit ieri, 8 iunie 2022, că numai în aceste condiţii este constituţional articolul din lege referitor la retragerea acestui titlu în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională.
Art. 170, alin. 1 spune că: „În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: a) retragerea calităţii de conducător de doctorat; b) retragerea titlului de doctor; c) retragerea acreditării şcolii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului şcolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi”.
Potrivit agenției de presă Rador, decizia a stârnit imediat un val de reacţii. Fostul ministru al justiţiei, USR-istul Stelian Ion, consideră că aceasta este o formă de amnistie pentru furtul intelectual, „o decizie care le permite plagiatorilor să-şi păstreze titlurile”. Jurnalista Emilia Şercan, care a publicat mai multe anchete privind cazuri de plagiat la nivel foarte înalt, spune că hotărârea CCR a pus capăt integrităţii academice în ţara noastră.
Foto. GettyImages