
Artista Ozana Barabancea, una dintre cele mai îndrăgite prezențe de pe micul ecran, a ales să evadeze din agitația Bucureștiului pentru câteva zile de relaxare în inima naturii, la Plaiul Foii, lângă Zărnești. Vedeta a petrecut câteva zile într-un decor spectaculos, la poalele munților Piatra Craiului, unde s-a bucurat de aer curat, peisaje de poveste și liniște deplină.
Printre fotografiile publicate pe rețelele de socializare, una a atras atenția fanilor: imaginea în care Ozana apare alături de brașoveanul Dragoș Popa, care pare să-i fie foarte apropiat. Zâmbitori și relaxați, cei doi au fost surprinși într-un cadru de poveste, lângă o trăsură tradițională decorată cu flori. În doar câteva ore după publicare, fotografia a strans peste 2000 de aprecieri pe rețelele sociale.
Întrebată despre prezența tânărului alături de ea, Ozana a lămurit imediat situația: „Dragoș Popa este ca un frate pentru mine. Ne cunoaștem de peste 10 ani și avem o relație foarte frumoasă, bazată pe respect și prietenie sinceră. În plus, el este brașovean, chiar zărneștean. Vin în fiecare an la Zărnești, iar la Plaiul Foii am și filmat câteva secvențe pentru videoclipul unei piese din repertoriul meu.”



Așadar, se pare că artista a profitat de această perioadă nu doar pentru odihnă, ci și pentru a petrece timp de calitate alături de persoane dragi, într-un loc care inspiră calm și introspecție. O alegere inspirată, care i-a oferit, cu siguranță, energia necesară pentru noile proiecte muzicale care urmează.
Probabil, după vacanța liniștită din Plaiul Foii, urmează ceva nou din partea artistei. Reamintim că, în ultima perioadă, Ozana Barabancea și-a încântat admiratorii cu mai multe piese compuse chiar de ea, precum „Suavă catifea”, „Ploaia de lumină” sau „România mea”.