Ministrul Sănătății, Victor Costache, a făcut, un anunț care provoacă panică printre toți șoferii. El a spus că se intenționează limitarea vitezei maxime din localitate la 30 de km/h. În condițiile în care această limită este în acest moment de 50 de km/h iar traficul este și așa infernal, o limitare a vitezei nu ar face decât să și mai mult provoace haos.
Iată declarația șocantă a ministrului:
„Dacă pot da din casă (…) soluție la care lucrează colegii, dar nu o să fie populară și o să ne certați. Este o soluție care s-a adoptat la nivel european. Primul lucru pe care îl faci, limitezi viteza, se limitează la 30 la oră. Dar, probabil, colegul meu nu a vrut să vă spună ca să nu îl certați prea tare”.
Costache a făcut declarația într-o conferință de presă, în contextul măsurilor necesare pentru reducerea poluării.
Ulterior, într-o declarație dată Ziarului de Iași, ministrul Mediului, Costel Alexe, a negat că s-ar fi luat în discuție vreodată acest proiect.
”Acest lucru nu s-a discutat, nici măcar în glumă. Este în afara agendei noastre de lucru și nici nu face parte din planurile noastre”, a spus el.