Cea mai veche Biblie ebraică din lume s-a vândut la preţul de 38 de milioane de dolari

O Biblie ebraică veche de peste 1.000 de ani și descrisă drept „unul dintre cele mai importante și unice texte din istoria omenirii” s-a vândut la preţul de 38 de milioane de dolari, devenind cel mai valoros manuscris vândut vreodată la licitație, notează Rador.

Codex Sassoon, care datează de la sfârșitul secolului al IX-lea sau începutul secolului al X-lea, a fost vândut miercuri pentru 38,1 milioane de dolari la Sotheby’s din New York și este considerată cea mai veche și mai completă Biblie ebraică, după cum a relatat însăşi casa de licitații pe profilul său de Twitter.
Ultimul manuscris care a doborât recordurile de vânzări a fost Codex Leicester al lui Leonardo da Vinci, care a fost vândut cu 30,8 milioane de dolari în 1994.

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Biblia ebraică stă la baza tuturor celor trei religii avraamice: iudaismul, creștinismul și islamul, iar oamenii de știință cunosc de multă vreme codul, care poartă numele renumitului colecționar iudaic David Sassoon (1880-1942), dar a rămas în mare măsură departe de ochii publicului, a declarat Sotheby’s într-un comunicat.

Codex Sasson include 792 de pagini de pergament și cântărește aproximativ 26,5 de livre, fiind o „producție de lux pe care doar cei mai bogați și-ar fi putut-o permite”.

Sursa. Rador.ro / Foto. The Times of Israel/AFP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.