CEDO: Familiile formate din persoane de același sex trebuie recunoscute legal și protejate de toate statele din Consiliul Europei, inclusiv România

Judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au decis astăzi, 17 ianuarie că țările care fac parte din Consiliului Europei, inclusiv Republica Moldova și România, trebuie să recunoască și să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex.

Această decizie istorică a fost luată în cazul Fedotova și alții împotriva Rusiei și este deznodământul unui proces îndelungat, a anunțat Asociația Accept, citată de TVR.

Procesul a fost intentat de trei familii formate din persoane de același sex – cetățeni ruși care și-au depus dosarele, în vederea căsătoriei, în fața autorităților ruse.

Toate cele trei dosare au fost respinse. Solicitanții au reclamat deciziile în fața justiției. Asociația ACCEPT, împreună cu alte șapte organizații din regiune, s-au implicat în acest proces prin depunerea unui Amicus Curiae, în favoarea celor trei familii.

În urma acestei decizii istorice, pentru a fi în acord cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, toate statele care au semnat această Convenția, inclusiv Republica Moldova și România, trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri.

Citeste și:  Sute de tineri au protestat în Piața Universității împotriva lui Călin Georgescu

În hotărârea pronunțată inițial în 2021, CEDO s-a pronunțat în favoarea cuplurilor de același sex, reiterând că familiile formate din persoane de același sex sunt la fel de capabile să aibă relații de familie stabile ca și culurile heterosexuale, în ambele cazuri fiind necesară o formă de recunoaștere și protecție a relației.

Rusia a contestat atunci această decizie, invocând „modul tradițional de înțelegere a căsătoriei în societate’’, o societate care nu ar fi încă pregătită pentru acest pas.

Ca răspuns, CEDO a amintit guvernului rus că în cazul minorităților, recunoașterea drepturilor fundamentale nu trebuie să depindă de acceptarea majorității, relatează TVR.

Importanța acestei hotărâri CEDO pentru România

Citeste și:  PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi fără niciun fel de negociere

În prezent, familiile formate din persoane de același sex din România se confruntă cu aceleași probleme semnalate în cazul Fedotova împotriva Rusiei.

România este una dintre ultimele 6 state membre UE care nu oferă nicio formă de protecție legală pentru familiile bazate pe cupluri de același sex. Pe aceeași listă se mai regăsesc Polonia, Lituania, Slovacia și Bulgaria.

Hotărârea luată de Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului transmite un semnal clar către toate statele membre ale Convenției, amintindu-le că protecția legală a cuplurilor formate din persoane de același sex nu poate fi o chestiune amânată pentru totdeauna.

Toate țările care eșuează în procesul de a reglementa parteneriatul civil și/sau căsătoria legală pot fi găsite vinovate pentru violarea articolului 8, care garantează protecția vieții private și de familie, transmite TVR.

Citeste și:  Soluții pentru fluidizarea traficului dintre Sânpetru și Brașov

„Ne apărăm persoana iubită, relația născută pentru a fi împreună la bine și la rău: acesta e principalul motiv pentru care avem un caz colectiv ce va fi curând decis de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Nu suntem inferiori, familiile noastre nu sunt inferioare în nici un fel. A putea să-ți vizitezi partenerul la spital, a avea asigurare medicală comună, a te simți protejat legal în toate situațiile cu care se confruntă o familie, nu e un atac împotriva nimănui ori uzurparea unor tradiții locale. E despre obligația statului român de a proteja familia, toate familiile, asta dacă nu vrem să fim comparați cu Federația Rusă condamnată astăzi la CEDO”, au declarat Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, familie LGBTQIA+ din România, care sunt unul dintre cuplurile care se judecă în fața CEDO împotriva statului român pentru că nu au o formă de protecție și recunoaștere legală.

Foto. facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.