Legea pentru sporirea atribuțiilor polițiștilor a fost, vineri, promulgată de preşedintele Iohannis. Printre altele, ea prevede și sancțiuni pentru cei care se gândesc să dea chefuri și să își deranjeze vecinii. Mai exact, legea vizează sancționarea celor care organizează petreceri și folosesc aparatură muzicală ce tulbură liniștea în cartiere rezidențiale cu amenzi între 2.000 și 3.000 de lei.
Legea în vigoare interzice „organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”.
Potrivit legii, în cazul repetării contravenției în termen de 24 de ore, se aplică o amendă de până la 6.000 de lei sau prestarea a 100 – 150 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
Actul normativ prevede, de asemenea, amendarea cu până la 1.500 de lei a persoanelor care refuză să furnizeze polițiștilor sau jandarmilor date de identificare sau să se prezinte la sediul Poliției.