Cele mai citate surse media din România

Analiza din luna septembrie a fost efectuată pe baza a peste 14.000 de materiale ale publicațiilor de presă, a emisiunilor de știri de televiziune și radio și a materialelor de pe site-urile web care au apărut în perioada 01 septembrie – 30 septmebrie 2024. Din acest set extins, au fost identificate 7.882 de
materiale valide.
Sursele citate din mediul online reprezintă cele mai citate surse (44%), urmate de posturile de televiziune (34%). Pe locul trei se află presa scrisă care deţine 21% din total, iar radiourile se menţin în zona de 1%.


Clasamentul general – Top 10
În luna septembrie postul de televiziune Digi 24 revine în fruntea clasamentului general cu 873 citări.
Fanatik ocupă locul secund cu 695 citări, urmat de Antena 3 CNN pe poziţia a treia cu 604 citări. Pe locul patru se situează snoop.ro cu 427 citări, iar poziţia a cincea revine Digi Sport, citat în 385 materiale
Hotnews.ro întruneşte 343 citări, ceea ce îl plasează pe locul al şaselea, urmat de un alt site, gsp.ro, cu
316 citări. Ultimele trei poziţii ale clasamentului sunt reprezentate de Pro TV, citat de 282 de ori,
Libertatea cu 279 citări în alte redacţii de presă, iar Adevărul este citat în 256 materiale jurnalistice.

Presă scrisă – Top 5
Fanatik este lider în clasamentul titlurilor de presă cu 695 citări. Locul doi în clasament este ocupat de Libertatea, citat în luna septembrie de 279 ori de către alte mijloace de informare. Cel mai citat subiect face referire la retragerea de pe scenă a actorului Florin Piersic. Turneul de adio va trece prin Timișoara, Iași, Cluj-Napoca și Oradea. „Vor fi de fapt niște interviuri de colecție, în care marele Piersic să povestească oamenilor din trecutul său, rememorând o serie de amintiri care vor rămâne pentru eternitate”, conform Libertatea.
Podiumul este închis de Adevărul cu un rezultat de 256 mențiuni şi un vârf de vizibilitate în data de 17
septembrie.
Clasamentul se continuă cu Click, citat în 175 de materiale jurnalistice, iar Ziarul Financiar închide topul
cu 103 citări.


Posturi TV – Top 5
Postul de televiziune Digi 24 revine în fruntea clasamentului general cu 873 citări. PNL a depus la
Parlament propunerea legislativă care i-ar permite președintelui să candideze în ultimele 3 luni de
mandat ca independent, pe listele unui partid sau unei alianțe la alegerile parlamentare. Declaraţia
senatorului PNL, Daniel Fenechiu, pe această temă a fost cel mai citat material al postului.

Citeste și:  Cinci ani la Cotroceni. De ce contează pe cine alegem la prezidențiale?

Poziția secundă aparține postului Antena 3 CNN, menționat de alte redacții din țară de 604 ori. Cea mai preluată declaraţie îi aparţine Elenei Lasconi: ”Nu vreau să mă laud, nu îmi place să vorbesc despre mine
și să mă laud și să zic mamă, cine sunt eu. Dar chiar sunt de bună credință, sunt muncitoare, mă înconjur
de oameni buni, sunt loială, nu sunt o trădătoare și iubesc țara asta pentru că cel mai simplu lucru este
să-ți iei un bilet și să pleci în altă parte”.
Locul trei în clasament este ocupat de Digi Sport cu 385 citări, cu un vârf de vizibilitate în data de 12
septembrie.
Pro TV se situează pe poziția a patra cu 282 citări. Declaraţiile lui Mircea Geoană în primul interviu în
calitate de candidat la prezidențiale, în cadrul știrilor Pro TV, au reprezentat cel mai citat material al
postului.
TVR închide clasamentul cu 126 citări.


Radio – Top 5
Radio România Actualităţi conduce topul celor mai citate posturi de radio în luna septembrie cu 19 citări. Bucureşti FM se poziționează pe locul al doilea cu 12 citări. Digi FM închide podiumul cu 6 citări, urmat de RFI şi Europa FM cu câte 5 citări fiecare.


Online – Top 5
Site-ul de investigaţii snoop.ro rămâne liderul clasamentului online şi în luna septembrie cu 427 citări, ca
urmare a publicării anchetei în cazul sociologului Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din
cadrul Școlii de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București.
Pe locul al doilea, cu 343 citări în alte surse, s-a situat hotnews.ro. Declaraţiile premierului din timpul
emisiunii HotSpot de la HotNews.ro au fost cel mai preluate materiale ale site-ului și au vizat teme
diverse. Marcel Ciolacu a răspuns în timpul emisiunii întrebării unui cititor cu privire la cuplurile de
acelaşi sex. De asemenea, premierul a declarat pentru hotnews.ro că nu a avut nicio discuție cu
președintele Klaus Iohannis despre legea care i-ar fi permis acestuia să candideze pe listele PNL la
alegerile parlamentare.
Podiumul este închis de gsp.ro, citat de alte surse media din țară de 316 ori, cu un vârf de vizibilitate în
data de 6 septembrie.
Pe locul patru se află evz.ro cu 256 citări. Cea mai preluată declaraţie îi aparţine lui Dani Oțil. „Cel mai
dificil a fost să iau hotărârea în raport cu colegii de la Neatza. Noi suntem o familie de mai bine de 15
ani. Și, pentru prima oară în istorie, am intrat într-un proiect care mi-a cerut să lipsesc mai mult de o zi
de la Neatza”, a declarat Dani Oțil despre plecarea la Power Couple, conform evz.ro. Clasamentul este
închis de g4media.ro, citat în 246 de materiale jurnalistice în media din România.

Citeste și:  Cinci ani la Cotroceni. De ce contează pe cine alegem la prezidențiale?

Metodologie
Studiul celor mai citate surse de media din România oferă informaţii cu privire la numărul citărilor unor
instituții media (print, online, radio, TV), fără a include şi agenţiile de presă. Cercetarea a fost realizată în
perioada 01 septembrie – 30 septembrie 2024.
Raportul analizeză articolele din presa scrisă și on-line, precum și știrile difuzate de posturile de radio și
TV în care au fost menționate numele surselor de informare în masă. Raportul a luat în considerare acele
materiale care fac referire la articole, știri, comentarii și declaraţii ce au apărut în diferite media, cu
condiţia ca acestea să nu fie republicări integrale din alte media.
Sintagmele folosite în elaborarea studiului pot fi recunoscute după următoarele forme: o declaraţie se află între ghilimele şi sursa este menţionată în fraze care arată astfel: “Joi, Libertatea a scris că …”/
“jurnaliştii de la Adevarul au notat că …”/ “Radio România Actualităţi informează despre …”/ “în interviul
de la Antena 3 CNN X a spus că …”/ “potrivit unui studiu realizat de ziarul Capital …”.
Principalul criteriu conform căruia un anumit material a fost luat în considerare constă în referirea
directă asupra unui articol, a unei declaraţii sau a unui comentariu publicat în alt mediu de informare
(print, online) sau difuzat la un post de radio/TV. Suma referirilor unei surse citate nu include citările
publicaţiilor care fac parte din acelaşi trust.
Atunci când sursa citată este menționată de mai multe ori în același material este luată în considerare ca
o singură apariție – o singură citare a mediului respectiv.
Studiul analizează știrile difuzate și articolele publicate de peste 30 de posturi de radio și de televiziune,
peste 100 de surse din presa scrisă, peste 3000 de surse online care publică regulat știri și articole noi.
În procesul de monitorizare a materialelor din cadrul posturilor de televiziune, radiourilor și publicațiilor
tipărite care au și o prezență online, raportarea a cumulat și citările provenite de pe site-urile aferente.
Analiza nu include materiale care:
– se referă la presa străină;
– sunt referinţe proprii – un ziar/post face referire la propriile sale informaţii sau articole, sau la
cele din publicaţii aparţinând aceluiaşi trust;
– sunt republicate integral dintr-un ziar sau un site;
– citează publicaţii neactualizate (mai vechi de 3 ani), sau care se referă la media care nu mai
există;
– se referă la informaţii de pe site-urile unor companii şi organizaţii care nu sunt instituții media;
– sunt reluări ale aceloraşi programe de la un anumit post TV sau radio;
– fac referire la filme și programe difuzate de posturile de televiziune;
– sunt comentarii despre o fotografie sau o copertă;
– sunt review-uri publicate în presă sau difuzate la TV sau radio;
– fac referire la agenţiile de presă precum Mediafax, news.ro, Agerpres etc sau provin de pe
portalurile cu caracter de agregatori de conținut;
– fac referire la profilul de business al unui mediu particular sau includ informaţii care reprezintă
comentarii ale jurnaliştilor, fără ca acestea să fie corelate cu ceea ce este scris în articolele
respective;
– provin de pe platformele de socializare și comentariile postate în cadrul articolelor de pe site-
urile de internet.
Informații detaliate privind monitorizarea mass-media pot fi găsite la adresa www.mediatrust.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.