Celebrul chef italian Felix Lo Basso, premiat cu o stea Michelin, vine în România, pentru o nouă ediție „Azuga Under the Stars”

Evenimentul de fine dining „Azuga Under the Stars” revine pentru a doua ediție, la Lux Garden Hotel & Resort din Azuga și se va desfășura pe 5 și 6 octombrie sub patronajul Confindustria România, Accademia della Cucina Italiana – Delegazione di Bucarest și Confhospitality. Ediția din acest an îl are invitat pe cheful Felix Lo Basso, cel care a adus, în 2024, o stea Michelin restaurantului său eponim din Milano, Italia. Autor de cărți și personalitate de televiziune, expertul culinar va găti alături de Marco Favino, creatorul culinar din spatele Lux Garden Hotel & Resort, celebru pentru pasiunea și creativitatea sa gastronomică. Împreună, cei doi își vor purta oaspeții într-o călătorie culinară de la malul Mării Adriatice, până la poalele Munților Bucegi.

În cadrul ediției intitulate „Com’é profondo il mare: de la Marea Adriatică la Munții Bucegi”, ambii chefi își vor ilustra fascinația și atașamentul față de zona în care s-au născut, Puglia, regiunea din sudul Italiei renumită pentru preparatele din pește și fructe de mare.

Citeste și:  Angajatorii sunt tot mai determinați să readucă angajații la birou – numărul de joburi remote este în scădere, în timp de volumul de aplicări crește

„Suntem hotărâți să aducem bogăția și autenticitatea bucătăriei puglieze la poalele Munților Bucegi și să oferim o experiență memorabilă oaspeților noștri. Prioritatea noastră, la Lux Garden, este de a depăși barierele fizice și culturale, oferind experiențe culinare deosebite care îmbină armonios tradițiile și aromele a două lumi distincte, unind ingredientele mediteraneene cu bogăția gastronomiei montane românești într-o adevărată simfonie a gusturilor”, a declarat Chef Marco Favino.

Un aperitivo în stil italian la poalele Munților Bucegi, urmat de o cină de fine dining, cu accente româno-italiene

Cina începe cu un aperitivo autentic, în care oaspeții vor fi întâmpinați cu un Aperol Spritz, oferindu-le senzația că se află la o terasă în Bari sau Polignano a Mare. Atmosfera mediteraneană continuă cu o serie de aperitive atent pregătite, care vor îmbina ingredientele specifice Pugliei, precum fructele de mare, frunzele și mugurii de napi și verdețurile locale, cu ingrediente românești de excepție, precum trufele din Bucovina sau păstrăvul de Azuga.

Citeste și:  Programul Festivalului Monodramei Independente 2024 | Centrul Cultural Reduta, între 11-13 octombrie

Ulterior, oaspeții se vor bucura de un meniu de excepție, ce include ingrediente precum cotletul de mistreț, asortat cu whisky Singleton, și reinterpretări creative ale preparatelor tradiționale din ambele culturi, cum sunt mămăliga prăjită (sgagliozza) cu smântână și caviar sau risotto cu conopidă, păstrăv afumat și alune.

Pre-desertul, inspirat de amintirile din copilăria lui Chef Marco, „Zăpada cu Vincotto” (reducție de smochine), le va oferi invitaților cheia către o poveste culinară de familie, iar desertul semnat de Chef Felix Lo Basso, „Chicco Cremoso” cu Kimbo, va fi realizat împreună cu Pastry Chef Emilia Maxim, care i-a fost colegă la restaurantul Memorie din Trani, premiat cu o stea Michelin.

Degustarea va fi completată cu romul Zacapa 23 Centenario, servit alături de biscuiți „piccola biscotteria”, pregătiți de Emilia Maxim, patiserul cu experiență în restaurante premiate de Ghidul Michelin.

Preparatele create de acești chefi vor fi asociate cu vinuri de calitate, de la două crame prestigioase – Crama DeMATEI din Dealu Mare și Fiore – Azienda Agricola din Puglia -, iar apele fine dining Acqua Panna și S. Pellegrino vor însoți fiecare preparat, completând călătoria gastronomică. Ferrero Rocher, în calitate de partener al evenimentului, va încânta oaspeții cu gustul desăvârșit al pralinelor premium, prezentate în distinsul ambalaj auriu.

Citeste și:  6 persoane aflate în situații critice salvate de pompieri în ultimele 24 de ore

Brunch bucovinean la Azuga, în parteneriat cu Festivalul Trufelor

A doua zi, pe 6 octombrie, oaspeții vor fi invitați să participe la un brunch organizat în parteneriat cu Festivalul Trufelor, care aduce la Azuga nu doar trufa autentică românească, ci și atmosfera și gastronomia specifică Bucovinei. Cei doi chefi se vor implica personal în pregătirea meniului de brunch și vor găti preparate de referință, cum este de exemplu, celebrul balmoș.

Biletele pentru eveniment sunt sold out, însă listă de așteptare este deschisă.

Informații la reservations@luxgardenhotel.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.