Celebrul hocheist Marius Gliga este noul coordonator al secției de hochei a Corona Brașov

Considerat unul dintre cei mai mari hocheiști români ai tuturor timpurilor, Marius Gliga și-a dovedit, până acum, atât abilitățile de antrenor, cât și pe cele de manager sportiv.

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Allen Coliban și managerul sportiv al Corona Brașov, Alexandru Dedu, au prezentat cea mai nouă „achiziție” a clubului Corona Brașov: fostul mare hocheist al României, Marius Gliga. După o carieră cu 15 titluri naționale cucerite cu echipa Steaua București, Marius Gliga s-a specializat în antrenorat și management sportiv, activând în mai multe țări.

 „Este, cred, siguranța, certitudinea că acest proiect va continua și va crește. Marius Gliga are o experiență fantastică nu doar în antrenorat, ci și în management sportiv și în dezvoltarea unor structuri care să susțină performanța, cu toată experiența internațională în acest domeniu. Cred că e important pentru proiectul Corona să aibă stabilitate în primul rând, să nu mai avem acele fluctuații din trecut, în care un sezon bun era urmat de o reformă totală a lotului. Avem nevoie de această continuitate, și-o doresc și suporterii. Avem ambiții mari pentru sezonul următor, pentru că tocmai am încheiat unul dintre cele mai bune sezoane și suntem campioni naționali. Vrem să creștem și în plan internațional în competițiile în care vom participa și vrem să adăugăm o perspectivă și niveluri care să întrețină performanța la toate grupele de vârstă, la toate palierele. Pentru că avem nevoie de continuitate și avem nevoie de o academie de hochei la Brașov, care să poziționeze Brașovul în principalul pol al hocheiului românesc”, a explicat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Acţiune de amploare pentru destructurarea unei reţele specializate în contrabanda cu ţigarete

Marius Gliga a fost unul dintre cei mai buni hocheiști români ai tuturor timpurilor, jucând la Steaua București între 1985-2000 (perioadă în care echipa a cucerit 15 titluri naționale). A continuat ca antrenor, colaborând cu Federația Română de Hochei pe Gheață. Pe lângă activitatea de antrenor secund și principal, a fost selecționerul echipei naționale a României în Divizia I la Cupa Mondială din 2002. Între 2007 și 2013 a fost și director tehnic al Federației Române de Hochei pe Gheață. În 2013 a părăsit Federația și a lucrat ca antrenor secund în divizia de tineret a echipei austriece Lower Austria Stars. Din 2015 până în 2017 a coordonat echipa națională de hochei pe gheață din Qatar, apoi a colaborat cu Federația Maghiară de Hochei pe Gheață. Fiul său Roberto este, și el, jucător de hochei pe gheață. 

„Sunt foarte, foarte motivat să încep să lucrez aici. Îi cunosc în mare măsură pe cei care sunt implicați în această activitate. Evident că gândurile noastre se îndreaptă în primul rând către performanță, dar este cale lungă, este un program pe termen lung, pe care l-au demarat cei de la clubul Corona, și care începe cu instruirea tinerilor jucători, angrenarea lor într-un program care să-i stimuleze și eventual orientarea lor foarte curând, a celor mai talentați către un soi de profesionalism: să îmbrățișeze acest sport, să joace cu plăcere, să rămână în zonă și să facă din Brașov ceea ce ne dorim cu toții, un pol de interes în hocheiul românesc. În modul de față, Brașovul are un potențial extraordinar. Vorbesc de infrastructură în primul rând, vorbesc de interesul pe care îl are Primăria și clubul, vorbesc de susținerea publicului, care este esențială. Ceea ce mai lipsește acum, și care trebuie îmbunătățit, evident, este un program ferm pe termen lung și aducerea oamenilor potriviți la locul potrivit – oameni, dacă este posibil, locali, care să îmbrățișeze această meserie și care să lucreze cu consecvență pe o perioadă lungă de timp”, a declarat Marius Gliga.

Citeste și:  Chirurgia robotică devine un standard în medicina românească

Conform coordonatorului clubului sportiv Corona Brașov, Alexandru Dedu, rolul lui Marius Gliga este de a dezvolta cât mai mult baza de juniori a secției de hochei, dar și de a crește performanțele echipei de seniori, care anul acesta a cucerit titlul național. Obiectivul este ca, în sezonul următor, echipa de hochei să obțină o medalie în toate competițiile în care participă: campionat, cupă, Erste Liga.

„Din foarte, foarte multe motive – și nu este specific Brașovului, e specific întregului sport românesc – lucrurile se fac în mare parte pe genunchi. De ce? Fiindcă nu există proiecte multianuale, și din cauza lipsei celor necesare, nu poți să ai strategii și nu poți să fii profesionist. Nu poți să te conduci după niște reguli foarte clare ale performanței. Ceea ce eu am găsit la Brașov îmi arată că dumneavoastră, comunitatea, doriți un pic mai mult decât atât și am mari speranțe că proiectul început în septembrie anul trecut va continua. Parte din acest proiect – și e o parte foarte însemnată, fiindcă hocheiul este iubit în Brașov – este Marius Gliga. Omul ăsta a demonstrat și pe gheață, și în afara ei, că știe cu ce se mănâncă hocheiul de mare performanță, și cu ajutorul lui încercăm să creștem partea de profesionalism, mai ales în rândul copiilor și juniorilor. Ne trebuie antrenori bine pregătiți; copii care vor să patineze sunt destui, Slavă Domnului – nu avem noi ore la patinoar câți copii ar vrea să patineze. Și în plus, eu nepricepându-mă la hochei, am nevoie de o părere competentă în foarte multe locuri. E clar că staff-ul tehnic își dorește un jucător sau altul, dar eu mai vreau încă o părere apropo de calitățile respectivului jucător, dacă sunt în conformitate cu obiectivele pe care clubul le dorește. Așa că, pentru mine, va fi un ajutor foarte mare faptul că Marius a venit aici”, a completat Alexandru Dedu.

Citeste și:  Brașovul capătă noi aripioare: Zboruri directe spre Madrid din această iarnă!

Scurt istoric

Reînființată în 2007 ca SCM – Fenestela 68 Brașov, echipa de hochei a orașului și-a propus să continue tradiția hocheiului în Brașov, care a început în anul 1924. Odată cu inaugurarea patinoarului olimpic, în 2010, acest sport a devenit unul dintre cele mai iubite de către brașoveni, fiecare meci al echipei devenind o adevărată sărbătoare pentru fanii brașoveni.

Corona Brașov a obținut de 4 ori titlu de campioană națională: 2013-2014, 2016-2017, 2018-2019 și 2022-2023, de vicecampioană în sezoanele 2010-2011, 2011-2012, 2012-2013, a fost câștigătoarea Cupei României în 2012, 2014 și 2021, și finalistă în aceeași competiție în 2008, 2010, 2011. La nivel internațional, Corona Brașov a fost finalista Ligii MOL în sezonul 2013-2014 și a Cupei Continentale în 2014.

Foto. Federația Româna de Hochei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.