Centrul Cultural German – o instituție modernă care se adaptează noilor vremuri

Se spune că cine reușește să se adapteze cel mai repede și mai bine la schimbare, este câștigător într-un mediu concurențial. Anul acesta a fost un an al provocărilor pentru toată lumea. În luna martie, când au apărut primele cazuri de COVID-19 și în România, am considerat că sănătatea noastră și a clienților noștri este pe primul loc, așa că am suspendat toate cursurile și evenimentele Centrului Cultural German.

Apoi au urmat două săptămâni în care toată echipa de organizare și profesorii au depus eforturi pentru a putea transfera cursurile în mediul online: găsirea unei platforme adecvate, pregătirea profesorilor pentru lucrul cu această platformă, comunicarea cu participanții la curs, adaptarea materialelor didactice la lucrul online – toate acestea au însemnat un efort considerabil, într-un moment care era deja încărcat de incertitudini și saturat de foarte multe informații.

Considerăm că am avut succes, întrucât am reușit să facem o ofertă plauzibilă, iar clienții noștri au fost mai mult decât mulțumiți. Privind înapoi, putem spune că pandemia ne-a oferit ocazia să facem ceva ce intenționam de multă vreme, și anume să dezvoltăm segmentul de cursuri online.

Am descoperit că putem compensa lipsa socializării, care pentru mulți dintre cursanții noștri era un factor motivator foarte puternic, prin profesionalism și confort.

Faptul că avem în echipă profesori care au multe formări și multă experiență s-a văzut acum, când practic au trebuit să-și schimbe modul de lucru de la o zi la alta.

Răspunsul cursanților mulțumiți este dovada încrederii în noi și a profesionalismului de care au dat dovadă profesorii noștri. În plus, am descoperit cu toții că învățarea online poate avea și atuuri.

“Înveți din confortul casei tale”, “câștigi timp dacă nu mai trebuie să te deplasezi” sunt doar câteva dintre răspunsurile pozitive pe care le-am primit ca și feedback de la clienții noștri.

În timp ce departamentul de cursuri se reinventa în mediul online, un alt departament al Centrului era în mod egal provocat: organizarea de evenimente culturale cu artiști din Germania.

La scurt timp după Zilele Filmului German, toate celelalte evenimente din calendar au fost anulate. Era un moment dureros atât pentru noi, cât și pentru artiștii din Germania care planuiau un turneu sau un spectacol în România.

Apoi a urmat o perioadă în care fiecare organizație culturală căuta să compenseze golul creat prin lipsa totală a evenimentelor, propunând alternative online.

Pentru centrele culturale germane din Romania a fost un moment de solidaritate care ne-a unit, ne-a făcut să lucrăm mai mult împreună și care a avut ca rezultat câteva proiecte bune, care vor fi continuate și în anii următori.

Încet, încet, vrem să revenim la normal, așa că în 25 septembrie am invitat la Brașov doi artiști de dans contemporan din Germania, care vor performa un spectacol foarte actual.

Așa cum ne-am propus, susținem în continuare învățarea limbii germane prin intermediul cursurilor online interactive, a bibliotecii care s-a îmbogățit și ea în această toamnă cu titluri noi și a evenimentelor culturale. În plus, ca parteneri Goethe Institut, organizăm examene de certificare a limbii germane, iar pentru toți cei care învață sau se pregătesc de examen, avem și o bibliotecă de materiale didactice actualizate continuu.

Vă așteptăm și toamna aceasta la cursurile noastre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.