Centrul Cultural Reduta și Muzeul de Artă Brașov participă la Noaptea Albă a Galeriilor

Două instituții culturale aflate în coordonarea Consiliului Județean Brașov participă la evenimentul Noaptea Albă a Galeriilor, ajuns la cea de-a 18-a ediție.

Centrul Cultural Reduta și Muzeul de Artă Brașov se regăsesc printre cele 17 spații culturale pe care Asociația Culturală KunSTadt le-a inclus în program, oferind publicului mai mult timp la dispoziție pentru vizitare, în perioada 4-6 octombrie 2024.

Astfel, la Sala Arcadia a Centrului Cultural Reduta sunteți invitați la expoziția „Umbre în zbor”, semnată de Oana Obacu, care poate fi vizitată între orele 10:00-22:00. Puteți admira 77 de lucrări dintr-o serie pe care artista a dedicat-o universului plin de mister și simbolism al corbilor.

Muzeul de Artă Brașov vă oferă două expoziții outdoor: pe aleea Parcului „Nicolae Titulescu” sunt prezentate 16 portrete de artiste realizate de 16 ilustratoare, sub titulatura „Her Art Story”, în timp ce pe fațada muzeului sunt expuse creațiile lui Dan Perjovschi,, în cadrul expoziției „Libertatea de expresie”.

Noaptea Albă a Galeriilor promite brașovenilor o surpriză continuă în ceea ce privește diversitatea formelor și tehnicilor artistice prezentate: de la pictură, ceramică și fotografie, până la arte digitale și design. Publicul va avea acces în locații consacrate, precum Galeria 9, Centrul Cultural Apollonia, Tipografia, Centrul Cultural Reduta, Muzeul de Artă Brașov sau Turnul Artelor, dar și în spații emergente, precum SEWA Experiences, Abeceram sau Blank Space.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.