Certificatul sanitar COVID-19 devine obligatoriu începând de vineri în Italia pentru toţi angajaţii, atât în sectorul public cât şi în cel privat, o măsură menită să încurajeze vaccinarea, dar care se loveşte de opoziţia a milioane de salariaţi.
Prima ţară europeană atinsă de pandemie în februarie 2020, Italia a plătit un preţ scump, cu peste 130.000 de morţi. Guvernul de la Roma a lansat campania de vaccinare în decembrie, iar acum în Italia peste 80% dintre persoanele cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă şi 85% cel puţin cu prima doză, scrie Agerpres.
Vaccinarea devenise deja obligatorie pentru personalul medical şi certificatul sanitar pentru personalul didactic. Dar Guvernul condus de Mario Draghi a apreciat că tot nu este suficient pentru a asigura un nivel de imunitate care să prevină noi focare de COVID-19 susceptibile să perturbe activitatea economică, cum s-a întâmplat în 2020 şi la începutul acestui an.
Pentru a încuraja vaccinarea, executivul a anunţat aşadar cu o lună în urmă, cu aprobarea partidelor majorităţii sale din legislativ, extinderea obligativitatii certificatului sanitar incepand din 15 octombrie pentru toata lumea la locul de munca.
“Extindem obligația permisului verde către întreaga lume a muncii, publică și privată, și o facem din două motive esențiale: pentru a face aceste locuri mai sigure și pentru a face campania noastră de vaccinare și mai puternică”, a declarat ministrul sănătății, Roberto Speranza.
Angajaţii care nu se conformează acestei reguli riscă suspendarea salariului şi o amendă dacă sunt prinşi la serviciu fără acest document. Ei nu pot invoca telemunca pentru a se sustrage, în timp ce angajatorii care nu fac controale riscă şi ei amenzi.
Instituit în august pentru accesul în interiorul restaurantelor sau în muzee, printre alte spaţii, certificatul sanitar cuprinde fie un certificat de vaccinare anti-COVID-19, fie dovada vindecării după această boală, fie un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore.
Sursa: Agerpres