Cetățean turc depistat de polițiștii de frontieră cu pistoale ascunse în camionul pe care îl conducea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat Vidin au depistat, într-un camion condus de un cetăţean turc, șaptesprezece pistoale fară serie și fără muniția aferentă. Astfel, împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj este documentată activitatea infracțională, bărbatul fiind cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Astfel, la data de 10.06.2024, un cetățean turc a fost prins în flagrant delict de către polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat la intrarea în țară, în timp ce ar fi transportat într-un camion, ascunse în interiorul și în paravantul cabinei, 17 pistoale, calibrul 9 mm, fară serie și fără muniția aferentă, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documentele de proveniență.

Citeste și:  Transilvania Blues Festival aduce staruri internaționale la Brașov, în exclusivitate și pentru prima data în România @ 27-28 septembrie

Cele 17 arme au fost ridicate pentru cercetări, fiind dispusă o constatare criminalistică. Astfel, conform raportului de constatare, arma pusă la dispoziţie este o armă de foc scurtă, tip pistol, ce corespunde categoriei armelor de foc letale.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, persoana în cauză a fost reţinută de către poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

În cursul zilei de 11 iunie, aceasta urmează să fie prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Calafat cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.