CFR Călători anunţă posibile întârzieri în circulaţia trenurilor, pe fondul caniculei

CFR Călători informează că în perioada cu fenomene meteo extreme – val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat, care se înregistrează pe majoritatea secțiilor feroviare, trenurile circulă cu restricții de viteză impuse de către administratorul infrastructurii feroviare – compania CFR SA. Aceste restricții generează întârzieri în circulația trenurilor de călători.

Temperaturile ridicate, instabilitatea atmosferică, incendiile de vegetație și furtunile afectează transportul feroviar de călători. Clima se schimbă, iar temperatura este mai ridicată decât cea pentru care a fost proiectat materialul rulant din România. Aceasta este o provocare cu care se confruntă atât România, cât și țările care trec prin aceleași schimbări climatice. Trebuie avut în vedere că țările care au, tradițional, o climă mult mai caldă au proiectat materialul rulant pentru a rezista la temperaturi mult mai ridicate.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Prioritatea CFR Călători este siguranța pasagerilor și face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare.

În zilele cu temperaturi exterioare caniculare la nivelul șinei și cutiei materialului rulant (de multe ori chiar și de peste 50 – 80 de grade C la soare), în unele cazuri instalațiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea şi atunci să funcţioneze în regim de ventilație.

CFR Călători recomandă pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale:

  • să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
  • să aibă medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie;
  • să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de temperaturi ridicate și chiar caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale.
Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, oferte sau tarife, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, secțiunea Mers Tren Trafic Intern, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), la numerele de telefon de la gările CFR publicate pe site la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.