Rata de infectare cu Covid-19 din ultimele 14 zile, a ajuns astăzi, la 6,33 la mia de locuitori în Capitală, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti. Vă reamintim ca ieri, rata de incidență era de 5,57.
Potrivit reglementarilor în vigoare, trebuie aplicate noi noile restricții. Se impune carantina de weekend. Magazinele se vor închide la ora 18.00, iar persoanele nevaccinate nu vor mai putea circula între orele 20.00 si 5.00 fără un motiv întemeiat regăsit pe declarația pe proprie răspundere. Se închid sălile de fitness, restaurantele, cafenele sau piscinele, iar evenimentele private sunt interzise.
Măsurile se anunță în urma unei ședințe a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, care trebuie convocat în 48 de ore, acesta fiind termenul maxim prevăzut de lege. Acest termen este calculat pe ore, de la momentul la care DSP va comunica incidența și va transmite propunerile sale către prefect și Comitetul municipal.