Cinci ofertanți doresc să realizeze lucrările de amenajare a Căminului pentru persoane fără adăpost din Strada Panselelor nr 23, scoase la licitație de primărie. Eren Cons SRL, Asocierea dintre Har&H SRL și Romfit Group SRL, firma italiană Manelli Impresa, SC Center Akces Comserv SRL și Stadi Design SRL sunt firmele care au depus oferte pentru a reabilita clădirea care aparținea fostului Liceu Astra. Comisia de licitație a constatat astăzi că ofertanții au depus garanția de participare, iar în continuare se va desfășura evaluarea dosarelor și analiza propunerilor tehnice.
„Sunt cinci oferte care au fost depuse la această licitație, vom derula în continuare procedurile, vom vedea care este cea mai bună ofertă și sper să nu avem contestații care să ne întârzie. Este un imobil care trebuia reabilitat neapărat, important este că am reușit să ajungem la această fază, să avem oferte, și este un lucru bun că avem un număr mare de ofertanți, pentru că vom avea de unde să selectăm“, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.
Căminul se află în vecinătatea Direcției de Asistență Socială a Primăriei, iar prin reabilitarea clădirii vor fi asigurate noile standarde impuse de legislația în domeniul asistenței sociale. Aici va funcționa și un centru rezidențial, astfel că persoanele fără adăpost care au un loc de muncă vor fi cazate pe o perioadă de doi ani, pentru a le putea oferi șansa de a se reintegra în comunitate.
În locul actualului centru pentru persoane fără adăpost vor fi amenajate amenaja locuințe sociale
Detalii procedură:
Execuția lucrărilor pentru ”Cămin persoane fără adăpost, str. Panselelor nr.23”
Data lansării licitației: 16.07.2020
Termenul limită pentru primirea ofertelor: 17.08.2020, ora 15.00
Tipul procedurii: licitaţie deschisă.
Criteriul de atribuire: prețul cel mai scăzut
Valoare: 15.329.531,49 lei + TVA.
Durata contractului: 12 luni.
Detalii caiet de sarcini:
Principalele lucrări ce vor fi executate:
– desființarea pereților interiori din zidărie conform propunerii de arhitectură;
– demolarea parțială a unor parapete ale golurilor de tâmplărie exterioară;
– dezafectarea tuturor instalațiilor și echipamentelor existente în imobil;
– reconfigurarea golurilor de tâmplărie exterioară;
– recompartimentarea spaţiului interior cu pereţi din zidărie de umplutură în grosime de 12 cm și 15 cm și pereți din gipscarton cu grosime de 10 cm;
– refacerea instalaţiilor interioare. Trecerea acestora prin plăcile din beton existente se va realiza prin carotare;
– refacerea finisajelor la nivelul pereţilor, tavanelor și al pardoselilor;
– montarea de tâmplărie exterioară termoizolantă cu grad ridicat de performanță;
– reabilitare termică.
Soluție propusă
Obiectivul acestei construcții este de a amenaja un cămin pentru persoane fără adăpost, cu locuri de cazare concentrate într-un adăpost de noapte şi cazare în regim de urgenţă, structurat în spaţiu de triaj şi spaţiu de cazare, prin transformarea căminului școală existent. Parterul imobilului va avea un spaţiu închis şi securizat, prevăzut cu geam de supraveghere, izolator dotat cu pat şi băncuţe, spaţiu pentru păstrarea articolelor de îmbrăcăminte dotat cu dulapuri, băncuţe şi maşină de spălat, sală de mese şi spaţiu de cazare de urgenţă.
Etajele se vor amenaja ca spaţii de cazare, grupuri sanitare comune cu cabine de duş diferenţiate pe sexe şi spaţii pentru pregătirea hranei.
Clădirea nou realizată va veni în ajutorul persoanelor fără adăpost, premiza creșterii numărului acestora fiind datorată problemelor sociale, crizei financiare etc. Importanța acestei lucrări rezidă în necesitatea nevoii de locuință, tot mai des întâlnită, nevoia găsirii unui loc de munca și, în general, depășirea acestor situații dificile și integrarea socio profesionala a persoanelor fără adăpost.
Propunerea funcțională a spațiilor nou create constă în: Adăpost de noapte, centru de zi și centru rezidențial pentru persoane fără adăpost.
La nivelul parter se propune:
– sistem de acces;
– spațiu pentru triaj cu zonă de așteptare, birouri de prelucrare date, depozit efecte și vestiare cu dușuri;
– spaţiu de cazare de urgență și/sau persoane cu dizabilități locomotorii;
– spaţiu pază închis şi securizat, prevăzut cu geam de supraveghere;
– spălătorie și grupuri sanitare pentru personal;
– sală de mese/cameră de socializare;
– bucătărie echipată minimal;
– grupuri sanitare pe sexe și grup sanitar pentru persoane cu dizabilități locomotorii;
– birouri personal;
– centrală termică și spații tehnice.
La nivelul etajului 1 se propune:
– amenajarea centrului de zi ce cuprinde zona de așteptare și spații pentru cursuri și întâlniri;
– spaţii de cazare – camere cu 5 paturi;
– grupuri sanitare comune dotate cu cabine de duş (diferenţiate pe sexe);
– spaţiu pentru pregătirea hranei;
– sală de mese și cameră de socializare;
– birouri personal;
– cameră de serviciu.
La nivelul etajului 2 se propune:
– spaţii de cazare – camere cu 5 paturi și 3 paturi;
– grupuri sanitare comune dotate cu cabine de duş (diferenţiate pe sexe);
– spaţiu pentru pregătirea hranei;
– sală de mese și cameră de socializare;
– cameră de serviciu.
La nivelul etajului 3 se propune:
– spaţii de cazare – camere cu 5 paturi;
– grupuri sanitare comune dotate cu cabine de duş (diferenţiate pe sexe);
– spaţiu pentru pregătirea hranei;
– sală de mese și cameră de socializare;
– cameră de serviciu;
Obiectivul acestei lucrări este realizarea unui total de maxim 86 locuri de cazare.