Cinematograful Popular din Brașov: Renovare finalizată, dar așteaptă redeschiderea din motive birocratice

După o așteptare de cinci ani, brașovenii ar putea să se bucure din nou de proiecții de film și spectacole pe ecranul mare al Cinematografului Popular. Lucrările de reabilitare a clădirii, începute în 2019, s-au finalizat de trei ani, dar recepția a fost amânată din cauza unor probleme tehnice legate de sistemul de ventilație.

Recent, au fost obținute toate avizele și autorizațiile necesare, iar recepția finală este iminentă. După finalizarea acestui pas, Cinematograful Popular va intra în administrarea Centrului Cultural Apolonia și va putea fi redeschis publicului.

Reabilitarea cinematografului a presupus o investiție de aproape 8 milioane de lei din bugetul local. În urma lucrărilor, a fost amenajată o sală de spectacole cu o capacitate de 180 de locuri, o sală de dans și spații de depozitare. Scena a fost adusă la nivelul publicului, permițând organizarea unui spectru larg de evenimente.

Citeste și:  Concert de muzică corală susținut de Vocal Pur, la Biserica Neagră din Brașov

„Deoarece am fost nevoiți să executăm o serie de lucrări la structura de rezistență, fațadele de la intrarea în Cinematograful Popular dinspre strada Mureșenilor au fost modificate față de proiectul necesar, astfel încât am fost nevoiți să solicităm o eliberare a unei autorizații de construire pentru aceste modificări. Acum că s-a eliberat și această autorizație, putem face recepția finală, după care, prin hotărâre de Consiliu Local, acest imobil va intra în administrarea Centrului Cultural Apolonia”, a menționat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea, citat de Radio România Brașov FM.

Deschiderea Cinematografului Popular va fi o veste excelentă pentru viața culturală a Brașovului, oferind brașovenilor un spațiu modern și elegant pentru a se bucura de filme, spectacole și alte evenimente culturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.