CJ Braşov urmează să definitiveze procedura după care poate fi acordată schema de ajutor de minimis pentru susţinerea activităţii operatorilor aerieni pe Aeroportul Braşov

Construcţia şi operaţionalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG) reprezintă cel mai important obiectiv investiţional asumat, finanţat şi implementat de Consiliul Judeţean Braşov.

Misiunea autorităţii publice judeţene a fost îndeplinită în data de 15 iunie 2023, odată cu inaugurarea Aeroportului, în condiţiile în care elementele care compun infrastructura aeroportuară au fost predate în administrarea Regiei Autonome „AIBG” RA, iar coordonarea, gestionarea şi dezvoltarea activităţii de transport aerian sunt în sarcina conducerii executive a Aeroportului.

Consiliul Judeţean Braşov continuă să rămână alături de Aeroportului Internaţional Braşov, atât prin faptul că alocă finanţările necesare acoperirii cheltuielilor de funcţionare ale RA „AIBG”, cât şi prin demersurile realizate în vederea extinderii programului de funcţionare de la 12 la 16 ore, începând cu data de 15 ianuarie 2024, decizie adoptată de autorităţile de reglementare a domeniului aeronautic – ROMATSA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

Mai mult decât atât, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică-Constantin, va face toate diligenţele necesare, astfel încât Aeroportul Internaţional Braşov să ajungă într-un timp cât mai scurt la programul de funcţionare de 24 de ore din 24.

„Sprijinim activitatea Aeroportului cu tot ceea ce depinde de noi, dar în limitele impuse de lege. Ne dorim cu toţii o activitate aeroportuară cât mai bună şi mai dezvoltată, însă trebuie să ţinem cont că operatorii aerieni sunt firme private care se supun legilor pieţei şi rentabilităţii economice. Deciziile privind restrângerea sau dezvoltarea operaţiunilor aeriene le aparţin acestora în totalitate şi sunt luate în urma propriilor calcule economico-financiare. Nu depinde de noi ca un operator privat să intre sau să iasă din piaţă. Noi, ca autoritate publică judeţeană, vom susţine orice activitate care vine în sprijinul consolidării poziţiei Aeroportului Braşov între cele mai importante facilităţi de transport aerian din ţara noastră”, a declarat preşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică-Constantin.

Citeste și:  Votarea în străinătate la primul tur de scrutin s-a încheiat

Consiliul Judeţean Braşov urmează să definitiveze procedura după care poate fi acordată schema de ajutor de minimis pentru susţinerea activităţii operatorilor aerieni pe Aeroportul Braşov, iar în acest sens este nevoie de acceptul Comisiei Europene.

Acordarea acestui ajutor care are drept scop stimularea companiilor aeriene în vederea creşterii traficului de pasageri şi a numărului de destinaţii operate, aşa cum se întâmplă în cazul altor consilii judeţene din ţară care deţin aeroporturi, se va realiza şi la Braşov, imediat ce vor fi parcurse toate etapele prevăzute de lege.

„Avem încredere că judeţul Braşov are toate atuurile necesare din punctul de vedere al dezvoltării economice, al potenţialului turistic, al interesului manifestat deopotrivă de mediul de afaceri şi de cetăţeni în a utiliza facilităţile aeroportuare, astfel încât să fie ofertant pentru operatorii aerieni români şi străini”, a încheiat preşedintele CJ Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.