CNA – Radiourile şi televiziunile private, obligate să asigure accesul în emisiuni al candidaţilor la prezidenţiale egal şi gratuit

Serviciile private de radio şi de televiziune au obligaţia de a asigura accesul candidaţilor la alegerea preşedintelui României egal şi gratuit în emisiunile de promovare electorală, potrivit unui comunicat al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Autoritatea Electorală Permanentă a precizat, la solicitarea CNA, că dispoziţiile art. 40 sunt aplicabile şi candidaţilor independenţi ţinând cont că aceştia fac parte din categoria competitorilor electorali participanţi la alegerile pentru preşedintele României.

Conform CNA, posturile de radio care şi-au manifestat intenţia de a transmite emisiuni destinate campaniei electorale au obligaţia de a preciza, în cadrul calupurilor destinate materialelor de promovare electorală, că acestea sunt difuzate cu respectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Decizia nr. 781 din 03.09.2019 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui.

Citeste și:  Programul lunii ianuarie 2025, la Filarmonica Brașov

Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune publice şi private a început din 12 octombrie, ora 0.00, şi se încheie în ziua de 9 noiembrie, la ora 7.00, potrivit deciziei adoptate de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.