CNR UNESCO susține demersurile pentru salvarea Secției Etnografice a Muzeului Bran de la executare silită

Comisia Naţională a României pentru UNESCO anunţă că susţine demersurile privind salvarea Secţiei Etnografice a Muzeului Naţional Bran de la executare silită şi solicită autorităţilor identificarea unei soluţii pentru preîntâmpinarea degradării sau distrugerii acestui obiectiv de patrimoniu.

„Comisia Naţională a României pentru UNESCO a luat cu îngrijorare cunoştinţă de somaţia şi termenul de evacuare impuse Secţiei Etnografice în Aer Liber a Muzeului Naţional Bran. Ne exprimăm sprijinul faţă de entităţile care susţin necesitatea salvării acestui important obiectiv cultural şi solicităm autorităţilor competente identificarea unei soluţii pentru a preîntâmpina degradarea sau distrugerea acestui patrimoniu cultural naţional, în conformitate cu Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice”, informează CNR UNESCO, într-un comunicat transmis vineri Brașov Știri.

Secţia Etnografică în Aer Liber este organizată încă din anul 1960 în parcul din vecinătatea Castelului Bran, iar pe o suprafaţă de 9.610 mp prezintă principalele tipuri de gospodării şi locuinţe, anexe gospodăreşti, construcţii economice şi instalaţii de prelucrare a lemnului şi ţesăturilor de lână, acţionate hidraulic. Ansamblul cuprinde 18 monumente de arhitectură populară tradiţională cu caracter unicat şi o vechime din secolele XVIII – XX.

Ministerul Culturii şi-a exprimat încrederea recent că rezolvarea situaţiei juridice privind terenul retrocedat va conduce la o soluţie pentru protejarea patrimoniului cultural de la Secţia Etnografică în Aer Liber din Muzeul Naţional Bran.

„Ministerul Culturii face demersurile juridice necesare cu privire la situaţia terenului intravilan din localitatea Bran, pe suprafaţa căruia funcţionează Secţia Etnografică în Aer Liber, parte a Muzeului Naţional Bran. Ne exprimăm încrederea că rezolvarea situaţiei juridice privind terenul retrocedat va conduce la o soluţie privind protejarea patrimoniului cultural existent într-un spaţiu dedicat culturii tradiţionale”, preciza ministerul, într-un comunicat de presă.

Tot miercuri, prefectul judeţului Braşov, Mihai Cătălin Văsii, a afirmat că a solicitat Ministerului Culturii, printr-o adresă trimisă marţi, să îşi exercite dreptul de preempţiune şi să cumpere terenul, retrocedat fostului proprietar, pe care a funcţionat Muzeului Satului Bran, astfel încât să se evite desfiinţarea acestei instituţii de cultură.

În aceeaşi zi, angajaţii Muzeului Satului Bran au protestat pentru salvarea instituţiei, în contextul în care, dacă Ministerul Culturii nu va găsi o soluţie, acesta ar urma să-şi închidă porţile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *