Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul zilei de joi în zone din 27 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti.
Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 – 23:00, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale în Oltenia, dealurile Banatului, Crişanei, în Transilvania, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.
De asemenea, va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp, izolat de peste 30 – 40 l/mp. Intensificări ale vântului, cu rafale în general de 50 – 70 km/h şi vijelii se vor semnala mai ales în estul şi sud-estul teritoriului.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Botoşani, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea, Vaslui, precum şi Municipiul Bucureşti.
ANM precizează că astfel de fenomene meteo de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în celelalte regiuni.