Cod galben de ger în peste jumătate de țară. Temperaturile scad până la -20 de grade, inclusiv în Brașov

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute și ger, valabilă până marți dimineața în peste jumătate de țară.

Potrivit ANM, în Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori maxime ce se vor încadra între -9 și -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista și pe parcursul zilei. Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 și -8 grade.

De altfel, până miercuri, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice, geroasă în timpul dimineților și nopților, la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul și sud-estul Transilvaniei, în Muntenia și Oltenia și izolat în sudul Banatului, arată o informare meteo.

Citeste și:  Echipa națională de hochei joacă la Brașov, în European Cup of Nations

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.