Cod galben de ploi, ninsori și viscol emis de ANM. Brașovul, printre județele vizate

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de Cod galben de ploi, ninsori și viscol, valabilă începând de luni, 26 ianuarie, ora 08:00, până miercuri, 27 ianuarie, ora 10:00, pentru mai multe județe din țară, inclusiv Brașov.

Tot în acest interval, este în vigoare și o informare Cod galben de ploi, care vizează integral județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Hunedoara, precum și parțial județele Vrancea, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Argeș și Timiș.

Meteorologii anunță precipitații însemnate cantitativ, sub formă de ploaie în sudul Banatului și în nordul Olteniei și Munteniei, dar și precipitații mixte în zonele montane din Carpații Meridionali, Occidentali și de Curbură, condiții care vor favoriza topirea stratului de zăpadă. Cantitățile de apă pot ajunge la 20–35 l/mp, iar local pot depăși 40 l/mp.

Citeste și:  Corona Brașov a câștigat la Târgu Jiu, în Liga Națională

La altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge, urmând să se depună un strat de zăpadă de 20–30 de centimetri. Vântul va avea intensificări importante, cu viteze de 70–90 km/h, viscolind temporar ninsoarea și reducând vizibilitatea sub 100 de metri.

ANM precizează că, până marți seara, vor mai fi precipitații temporare în majoritatea regiunilor, iar local vântul va avea intensificări de 40–45 km/h.

Avertizări nowcasting

Pe lângă informarea generală, ANM a emis și avertizări nowcasting Cod galben. Luni dimineață, sunt vizate patru județe din Transilvania, unde se anunță vânt puternic, dar și nouă județe din Moldova, Muntenia și Dobrogea, afectate de ceață, burniță și ghețuș.

Citeste și:  Peste 90 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Potrivit ANM, până la ora 11:00, în zona montană a județelor Maramureș și Bistrița-Năsăud, la altitudini de peste 1.800 de metri, rafalele de vânt pot atinge 90–120 km/h. Până la ora 10:00, condiții similare sunt prognozate și în zonele montane din Caraș-Severin și Hunedoara, unde vântul va viscoli sau spulbera zăpada.

De asemenea, până la ora 9:00, în mai multe localități din Dolj și Mehedinți este semnalată ceață densă, cu vizibilitate redusă local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri, favorizând formarea ghețușului. Fenomene similare sunt prognozate și în zonele joase din Bacău, Neamț, Vrancea, precum și în localități din Galați și Vaslui, unde ceața va fi însoțită de burniță și polei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.