Cod galben de vânt puternic, în Crişana şi Transilvania. Cod portocaliu de viscol pentru zona montană înaltă

Meteorologii anunţă intensificări ale vântului, începând de joi seară, în Crişana şi nord-vestul Transilvaniei şi viscol, la munte, fiind emis Cod galben.

De vineri la prânz până în ajunul Crăciunului, vântul va avea intensificări în toată ţara, iar în Maramureş şi Transilvania vor fi ninsori viscolite. Zona montantă înaltă se va afla sub avertizare Cod portocaliu de viscol. În Bucureşti, cerul va fi noros, iar vântul se va intensifica, de vineri.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben, valabilă de joi, de la ora 22.00, până vineri, la ora 12.00.

În acelaşi interval, va fi viscol în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în Carpaţii Orientali, cu vizibilitate scăzută. Vor fi rafale de 80 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, de peste 90…100 km/h.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Codul galben va fi în vigoare în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor şi în unele zone din Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna, Harghita şi Mureş.

De asemenea, ANM a emis o avertizare Cod galben valabilă de vineri, de la ora 12.00, până duminică, la ora 10.00, fiind aşteptate intensificări ale vântului în toată ţara, viscol şi ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureş şi Transilvania.

Astfel, începând de vineri şi până la sfârşitul săptămânii, vântul va avea intensificări în toată ţara.

La munte vor fi rafale de 90…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei şi local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65…70 km/h şi pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25…30 l/mp şi peste 40… 50 l/mp în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Din noaptea de vineri spre sâmbătă, în Maramureş şi Transilvania temporar va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă.

Pe arii restrânse, ninsori slabe viscolite vor fi şi în Moldova, în Crişana şi în Banat.

Meteorologii au emis Cod portocaliu de viscol, începând de vineri, de la ora 18.00, până duminică, la ora 10.00, pentru zona montană înaltă – judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Cluj şi Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.