Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi viscol în aproape jumătate din ţară, până miercuri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o serie de avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori abundente, viscol şi vânt puternic în mai mult de jumătate din ţară, inclusiv în zonele montane, valabile până miercuri dimineaţa, notează TVRInfo.ro

Conform prognozei de specialitate, în perioada 23 decembrie, ora 20:00 – 25 decembrie, ora 10:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de ninsoare abundentă, depunere de zăpadă şi viscol puternic la altitudini de peste 1.700 de metri în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali.

„În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent şi se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 30 – 50 litri/mp. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90 – 110 km/h, va fi viscol puternic, iar zăpada troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 50 de metri”, avertizează meteorologii.

Citeste și:  Agenția pentru Protecția Mediului Brașov informează agenții economici cu privire la obligativitatea solicitării și obținerii vizei anuale

În acelaşi interval de timp va fi în vigoare un Cod galben de ninsoare abundentă, depunere de strat şi viscol la altitudini între 800 şi 1.700 de metri în cea mai mare parte a zonei montane. Va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 20 – 25 litri/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 60 – 80 km/h, va fi viscol, iar zăpada troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 100 metri.

Potrivit ANM, în judeţul Timiş şi zona joasă a judeţului Caraş-Severin va ninge temporar viscolit, rafalele fiind de 40 – 50 km/h.

Citeste și:  Migraţia şi siguranţa publică sunt temele centrale ale campaniei electorale din Germania

Un al doilea Cod galben de vânt puternic va intra în vigoare marţi dimineaţa, fiind afectate zone din Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, estul şi sudul Transilvaniei.

Astfel, în perioada 24 decembrie, ora 5:00 – 25 decembrie, ora 10:00, în zonele menţionate, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50 – 70 km/h, iar în noaptea de marţi spre miercuri (24/ 25 decembrie) izolat de peste 80 km/h în estul Munteniei.

Meteorologii avertizează că intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul teritoriului, cu viteze de 40 – 50 km/h, acestea persistând şi în zilele de Crăciun, respectiv 25 şi 26 decembrie, în special în sud-estul teritoriului.

Citeste și:  Aproximativ 23 de mii de angajaţi ai MAI vor asigura ordinea publică și siguranța în vacanța de Crăciun

Sursa. TVRInfo.ro / Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.