Codul rutier va fi modificat. Noi sancţiuni pentru şoferii agresivi

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de astăzi, 27 ianuarie, printr-o ordonanţă, modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, stabilind noi sancţiuni pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră, precum şi definirea şi sancţionarea comportamentului agresiv la volan.

Conform noii OUG, se redefinește comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice din România.

Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:

  • a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
  • b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
  • c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
  • d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
  • e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
  • f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
  • g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
  • h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
  • i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Citeste și:  Aproximativ 23 de mii de angajaţi ai MAI vor asigura ordinea publică și siguranța în vacanța de Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.