Uniunea Europeană a adoptat recent norme consolidate privind utilizarea gazelor fluorurate (gaze F) și a substanțelor care diminuează stratul de ozon (ODS). Aceste gaze și substanțe reprezintă în prezent peste 3% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din UE. Normele vor elimina încă 500 milioane de tone de emisii echivalente de CO2 până în 2050, comparabil, spre exemplu, cu emisiile anuale combinate ale Franței și Belgiei. Normele au rolul de a stimula investițiile ecologice, care nu dăunează mediului înconjurător. Prin urmare, Uniunea Europeană NU interzice frigiderele sau aparatele de aer condiționat.
Ce presupun, concret, aceste norme?
Noile norme vor elimina utilizarea hidrofluorocarburilor (HFC), cele mai frecvente gaze fluorurate, până în 2050. În temeiul noilor regulamente, nivelurile actuale ale cotelor au fost reduse semnificativ, limitând și mai mult importurile și producția de hidrofluorocarburi (HFC) de la an la an.
Până în 2030, hidrofluorocarburile (HFC) introduse pe piață în UE vor fi reduse treptat cu 95% față de nivelurile din 2015 și vor fi eliminate complet până în 2050.
Normele vor restricționa utilizarea tuturor gazelor fluorurate cu efect de seră în echipamentele în care sunt disponibile alternative ecologice, cum ar fi pompele de căldură, instalațiile de comutație pentru transportul energiei sau produsele utilizate în sectorul sănătății.
Noile obligații vor reduce, emisiile de gaze fluorurate și de substanțe care diminuează stratul de ozon generate de spumele izolante din clădirile vechi și din cele aflate în curs de renovare. Aceste norme inovatoare vor servi drept model pentru partenerii din întreaga lume și vor stimula acțiuni similare cu privire la aceste gaze în alte țări.
Beneficii concrete
Normele transmit un semnal clar producătorilor de produse care utilizează în mod tradițional gaze fluorurate de a-și orienta investițiile către alternative favorabile mediului înconjurător ori de câte ori este fezabil.
Acest lucru va stimula inovarea și dezvoltarea de tehnologii curate.
Se preconizează că prețurile vor scădea pe măsură ce piața echipamentelor ecologice se va extinde, iar noile echipamente vor duce, de regulă, la economii de energie mai mari datorită unei eficiențe energetice mai mari pe durata de viață a produselor.
Comunicatul de presă al Comisiei Europene cu privire la normele de limitare a gazelor fluorante și a substanțelor care diminuează stratul de ozon este disponibil aici