Oficialitățile Brașovului, alături preoții parohi ai Bisericii Învierea Domnului din Șprenghi, i-au comemorat, astăzi, pe eroi.
Anul acesta, cei trei reprezentanți ai autorităților locale și județene au depus o coroană de flori în cinstea eroilor din Cimitirul Șprenghi, în cadrul unui eveniment restrâns, care nu a beneficiat de onorurile militare din anii trecuți.
La rândul lor, preoții parohi au pomenit eroii în timpul slujbei de Înălțare și au săvârșit o slujbă de comemorare, în cimitirul eroilor.
„În această zi de sărbătoare a Înălțării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos am săvârșit Sfânta Liturghie, conform reglementărilor, în fața bisericii, biserică lângă care avem, iată, acest cimitir în care se odihnesc eroii, ostașii, luptătorii români care și-au dat viața pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei. Am slujit împreună cu ei, cu sufletele lor, ne-am rugat împreună și acum, la sfârșitul slujbei, împreună cu oficialitățile, am săvârșit și o slujbă de comemorare pentru sufletele adormiților eroilor români“ – preot Ionuț Popa, parohia Învierea Domnului din Șprenghi.
Ziua Eroilor este o sărbătoare națională, pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români. Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles, unde țările beligerante s-au obligat, prin semnarea tratatului, la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului, prin Decretul nr. 71/1948, data a fost schimbată la 9 mai, iar după căderea comunismului s-a revenit la data inițială. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.