Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au continuat controalele la benzinăriile Lukoil

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au continuat ieri controalele la 55 de benzinării Lukoil și magazinele aferente acestora din 22 de județe. Au fost aplicate 56 de amenzi în valoare totală de 600.000 de lei și 29 de avertismente, potrivit Rador.

De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare totală de peste 16.000 de lei, iar pentru 12 puncte de lucru, comisarii au decis oprirea temporară a prestării serviciului și încetarea practicilor comerciale incorecte.

Cele mai importante deficiențe depistate de echipele de control au fost: comercializarea unor produse în afara datei durabilității minimale, deficiențe de informare pe etichetele de produs referitor la elementele de identificare-caracterizare ale mărfurilor la data durabilității minimale sau la prețul unitar, produse congelate cu aglomerări de gheață vizibile și vitrine frigorifice neigienizate, pline de praf și mizerie, mai scrie sursa citată.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.